“Partidele echipei naționale din această lună reprezintă primul și unicul test veritabil pe care îl avem la dispoziție pentru pregătirea EURO 2024. Amicalele programate în vară, chiar înaintea turneului final, vor fi într-un context diferit, cu deja alte obiective.

Pentru o perspectivă cât mai corectă asupra resurselor pe care ne putem baza la EURO am decis convocarea unui număr mai mare de jucători la această acțiune.

Însă, și vreau să accentuez acest lucru, fotbaliștii care nu se regăsesc acum pe această listă nu înseamnă că vor lipsi automat și din lotul pentru Campionatul European!

La fel cum cei prezenți acum nu au, prin această convocare, vreo garanție privind participarea lor la EURO 2024!

Există două filtre în urma cărora voi decide lotul cu care România va aborda turneul final din Germania. Primul îl reprezintă modul în care jucătorii convocați vor reacționa la antrenamentele din aceste zile și la cele două meciuri cu Irlanda de Nord și Columbia, iar al doilea este reprezentat de evoluția fiecărui jucător monitorizat, la cluburi, de la final de martie până la reunirea echipei naționale premergătoare EURO 2024.

Am încredere deplină în grupul unit care a obținut performanța calificării României și a scris o pagină frumoasă de istorie pentru echipa națională. Evoluția acestor jucători a demonstrat deja tuturor în preliminarii nivelul pe care îl putem atinge și este și unul din argumentele pentru care ei se regăsesc în lotul de azi.

Convins cum am fost întotdeauna de potențialul și spiritul jucătorilor noștri, vă asigur că sunt mereu călăuzit de un singur obiectiv: obținerea performanței sportive care să bucure toți românii!”

Edward Iordănescu
Selecționer Echipa Națională de Fotbal a României