La sfârșitul lunii martie, România s-a impus în grupa de calificare de la Turul de Elită și și-a asigurat prezența la Campionatul European U19 din această vară, din Slovacia!

Toți jucătorii care au contribuit la calificarea României la turneul final au primit, din partea Federației Române de Fotbal, o medalie simbolică care să le amintească peste ani de acest succes important.

Medalia le-a fost oferită de observatorul de joc înaintea meciurilor echipelor de club la care evoluează.

Naționala U19 a obținut calificarea la Campionatul European din Slovacia după ce a câștigat grupa de calificare de la Turul de Elită din Croația, contabilizând 6 puncte în cele 3 meciuri disputate.

La Turneul Final s-au calificat până acum, pe lângă România: Austria, Anglia, Franța, Israel, Italia și Slovacia. Ultima calificată va fi stabilită în luna iunie, când se vor disputa și meciurile din grupa 6 de la Turul de Elită. Tragerea la sorți a grupelor este prgramată pentru data de 28 aprilie. Competiția va avea loc în perioada 18 iunie – 1 iulie 2022.