Foto: www.academia-uta.ro

Universitatea Cluj, câștigătoarea sezonului trecut, a ratat semifinalele de data aceasta. Revin însă în faza penultimă a competiției Farul Constanța și UTA Arad, față de ediția precedentă.

Liga Elitelor U17 a finalizat sezonul regular cu cele două serii de câte 12 formații, dar și play-off-ul și play-out-ul, astfel că a rămas pentru 4 dintre cele mai performante echipe lupta pentru marele trofeu!

Semifinalele se vor juca după următorul program:

Turul

  • 21 aprilie, ora 11:00 – UTA Arad vs FCSB
  • 21 aprilie, ora 14:00 – Farul Constanța vs Universitatea Craiova

Returul

  • 28 aprilie, ora 11:00 – FCSB vs UTA Arad
  • 28 aprilie, ora 14:00 – Universitatea Craiova vs Farul Constanța

Arădenii învinși în Cupă dau iar de așii defensivei

FCSB va disputa în finalul acestui sezon și finala Cupei Elitelor U17, oportunitatea pe care o are tocmai după ce a învins pe UTA Arad! A fost 2-1 în semifinalele Cupei, așadar e greu de spus cine se va impune în semifinalele Ligii Elitelor U17, mai ales că acum se va juca în dublă manșă.

UTA a terminat pe locul 3 în seria ei sezonul regular, la trei puncte în spatele Universității Craiova, și pe locul 2 în play-off, în urma aceluiași adversar, de data aceasta la 4 puncte ecart.

Cu o singură înfrângere și o remiză din 11 meciuri, FCSB și-a câștigat seria de sezonu regular, dar și pe cea de play-off, unde a încheiat cu cea mai bună defensivă per total, doar 11 goluri încasate în 10 meciuri disputate.

Universitatea e în semifinale pe linie!

Deși neînvinsă în sezonul regular, Farul Constanța a încheiat la un punct în spatele FCSB. De partea cealaltă, Universitatea Craiova, locul 4 în sezonul trecut, și-a câștigat seria de sezon regular, dar și pe cea de play-off.

Ca un detaliu interesant, oltenii sunt prezenți pe acest final de sezon în semifinale la toate categoriile Elitelor, U15, U16, U17 și Tineret!