Etapa a doua din Liga de Junioare U15 programează prima întâlnire din istorie dintre echipele feminine ale rivalelor FCSB și Dinamo. Meciul se va disputa sâmbătă, 29 mai, de la ora 18:00, la Baza Sportivă FCSB.

FCSB și Dinamo au fost repartizate în Seria 4, alături de Dream Team București, Astra Giurgiu și Chindia Târgoviște. Dinamo a debutat în competiție cu un succes, învingând-o cu 4-0 pe Chindia Târgoviște în meciul jucat miercuri. În cealaltă partidă a rundei inaugurale, Dream Team București a obținut o victorie categorică în fața celor de la Astra Giurgiu, scor 15-0.

FCSB a stat în prima etapă, urmând să își înceapă parcursul în Liga de Junioare U15 chiar împotriva rivalei Dinamo. FCSB participă în competiție în urma protocolului de colaborare cu echipa de fotbal feminin Fair Play București.

„Într-adevăr, este primul meci al fetelor după o lungă perioadă fără competiție. Cu toate acestea, fetele nu au întrerupt pregătirea, fiind consecvente și hotărâte să facă o impresie bună, având în vedere că joacă și reprezintă culorile clubului FCSB, un club cu renume. Atât eu cât și junioarele de la FC Fair Play așteptăm cu emoție acest meci cu miză mare, nu doar datorită adversarului, ci și datorită prestigiosului parteneriat cu FCSB”, a declarat Simina Podgoreanu, antrenoarea echipei feminine U15 a FCSB, pentru FRF.

FCSB, start în competiție contra rivalei Dinamo

Nerăbdătoare să joace primul meci oficial după o pauză îndelungată în care nu s-au putut bucura de competiții, junioarele de la FCSB sunt pregătite să dea totul în confruntarea cu Dinamo.

„Orice adversar reprezintă un rival, cu atât mai mult când vine vorba despre o rivalitate istorică între cele două echipe, dar sunt convinsă că fetele, fie ele și junioare, vor fi preocupate de joc, vor privi cu seriozitate și ambiție fiecare meci. Fetele abia așteaptă să îmbrace tricoul cu sigla FCSB-ului, să o reprezinte cu mândrie, dorința lor fiind să iasă câștigătoare din orice înfruntare. Există întotdeauna,  în același timp, emoție și rivalitate!”, a spus Simina Podgoreanu.

Debut cu dreptul pentru Dinamo în Liga de Junioare U15

Junioarele U15 ale lui Dinamo merg pe terenul rivalei FCSB cu un moral bun după victoria din prima etapă. Speranța Popescu, antrenoarea micilor dinamoviste, s-a declarat mulțumită de evoluția elevelor sale împotriva celor de la Chindia Târgoviște, chiar dacă s-a simțit lipsa meciurilor oficiale din ultima perioadă.

Fetele au fost foarte dornice să înceapă acest campionat! S-a văzut lipsa jocurilor oficiale mai ales în prima repriză, și-au intrat puțin mai greu în ritm, dar apoi au început să joace din ce în ce mai bine, au respectat ceea ce le-am cerut noi și s-au bucurat de fotbal. La vârsta lor, dorința de a juca este foarte mare!

Meciul din prima etapă a fost destul de strâns, fetele de la Târgoviște ne-au pus unele probleme, cel puțin în prima repriză, dar per total echipa noastră a fost mai bună și a câștigat. S-a văzut puțin diferența dintre noi și ele din punct de vedere valoric, noi avem cinci jucătoare foarte bune care au făcut diferența” – Speranța Popescu.

De partea cealaltă, Simina Podgoreanu consideră că nu este un dezavantaj pentru elevele sale că Dinamo a jucat deja un meci în campionat: „Fetele sunt pregătite să iasă pe teren și să dea totul pentru a câștiga, indiferent ce rezultate au adversarii noștri!”

FCSB vs Dinamo, prima întâlnire din istorie a echipelor feminine

Dornice să obțină o nouă victorie în campionat, dinamovistele așteaptă cu nerăbdare derby-ul cu FCSB. Speranța Popescu și-a mobilizat elevele și își pune toată încrederea în forța echipei.

„Ca și brand al echipelor, FCSB vs Dinamo este un derby și la fete, chiar dacă ele au 15 ani. Eu am discutat cu ele în vestiar și sunt foarte nerăbdătoare să joace cu fetele de la FCSB. Nu știu cât realizează ele rivalitatea dintre cele două echipe, ținând cont că echipa de la FCSB abia acum s-a înființat, dar eu sper că va fi un meci frumos. Fetele noastre sunt foarte ambițioase, își doresc foarte mult să câștige! La vârsta aceasta, bucuria de a juca fotbal este mai presus de orice!”, a mai spus Speranța Popescu.

Calificarea la turneul final, obiectivul ambelor echipe

Seria 4 din Liga de Junioare U15 este una dintre cele mai puternice din competiție, iar lupta pentru primul loc în clasament se anunță una foarte strânsă. Atât FCSB, cât și Dinamo și-au propus ca obiectiv calificarea la turneul final al competiției.

„E adevărat că e o serie cu echipe puternice, cu meciuri interesante care se vor disputa din primul minut și până la ultimul, toate echipele fiind dornice să ajungă la turneul final! Obiectivul pe care ni l-am propus este acela de a aduce puncte la fiecare meci și, de ce nu, să ajungem la turneul final! Plecăm la meci cu un singur gând: Victoria!”, a spus Simina Podgoreanu, antrenoarea de la FCSB.

La rândul său, Speranța Popescu a precizat: „Este o grupă cu jucătoare foarte bune la această categorie de vârstă, ceea ce duce și la creșterea calității competiției. Dacă avem jucătoare de calitate, atunci eu cred că și competiția se va ridica la același nivel. Important este să se respecte această competiție!

Noi ne dorim foarte mult să trecem de această grupă, să mergem mai departe și cât se poate, să câștigăm. Noi ne bucurăm de fiecare meci, fetele vin cu o dorință foarte mare la joc și asta e cel mai important! Ele sunt foarte fericite când se află pe teren!”

Echipele cluburilor din Liga 1 masculin, la primul sezon în Liga de Junioare U15

Actualul sezon este primul în care cluburile de Liga 1 de fotbal masculin participă în Liga de Junioare U15 cu o echipă de fete. Speranța Popescu este de părere că această inițiativă este una extrem de benefică pentru dezvoltarea fotbalului feminin.

„E o idee foarte bună. Eu cred că rezultatele se vor vedea în timp. Totodată, eu consider că ar fi bine să se înceapă de la grupele de minifotbal, pentru că jucătoarele când sunt deja la 15 ani este foarte greu să le formezi din punct de vedere tehnic. Se vede diferența. Când vine o fată de la minifotbal, jucând de cinci, șase ani cu băieții, din start iese în evidență, pentru că are abecedarul fotbalului. E destul de dificil, ele sunt acum și la vârsta pubertății, când e foarte greu să le mobilizezi. Ar fi bine să se implementeze această idee, să se joace de la minifotbal!”, a adăugat Speranța Popescu.

Simina Podgoreanu este convinsă că includerea echipelor feminine ale cluburilor din Liga 1 masculin va crește calitatea jocurilor din Liga de Junioare U15.

„Fotbalul feminin ia din ce în ce mai multă amploare, an de an, la nivel mondial. Cu toate că a venit mult mai târziu decât în restul Europei, unde fiecare echipă masculină are și echipă de fete, ne arată că fotbalul feminin din România se îndreaptă într-o direcție bună. Cu siguranță va crește calitatea jocurilor, având în vedere că vom avea susținerea cluburilor masculine. Era și timpul ca fotbalul feminin să fie apreciat și în România la adevarata sa valoare”, consideră Simina Podgoreanu.

Georgiana Nicolae, jucătoare Dinamo U15: „Vom da totul la fiecare meci ca să ajungem cât mai departe”

În vârstă de 13 ani, Georgiana Nicolae este mijlocaș central în echipa de junioare U15 a lui Dinamo. A început să joace fotbal de mică, în parcul din spatele blocului. „Unii copii râdeau de mine că nu știu să joc fotbal, dar asta m-a ambiționat foarte tare, în timp mi-am dat seama că îmi place fotbalul și de atunci nu am mai putut să renunț”, își amintește Georgiana.

Într-un cadru organizat, Georgiana joacă fotbal de patru ani, primul său club fiind Progresul Spartac, după care s-a mutat la Dinamo. „La un antrenament obișnuit m-a văzut domnul Gigi Marinescu și mi-a propus să ma duc la clubul Dinamo pentru o performanță mai mare”, a precizat tânăra jucătoare.

Georgiana Nicolae a vorbit despre începutul sezonului din Liga de Junioare U15, despre succesul din prima etapă și următoarea provocare – partida cu FCSB. „Meciul cu Chindia Târgoviște mi s-a părut un meci destul de bun. Pot spune că la început mi s-a părut puțin cam mare terenul, noi făcând antrenamente pe un teren mai mic. Cred că meciul cu FCSB va fi un meci mai deosebit decât celelalte meciuri deoarece consider că suntem două echipe destul de bune. Atmosfera din echipa  noastră este una foarte frumoasă, ne înțelegem foarte bine. Suntem extrem de ambițioase, vom da totul la fiecare meci ca să ajungem cât mai departe”.

Georgiana e hotărâtă să aibă o carieră de succes în fotbal. Își dorește să îmbrace tricoul naționalei feminine a României și să ajungă să evolueze la o echipă din străinătate. “Vreau să mă perfecționez și să pot merge mai departe cu acest sport minunat”, a spus jucătoarea de la Dinamo U15.

Programul complet al etapei a doua: