Ediția 2020-2021 a Ligii de Junioare U15 se apropie de sfârșit. Sâmbătă, 2 iulie, va debuta turneul final al competiției, în urma căruia vor fi stabilite cele două echipe care se vor înfrunta în marea finală.

Liga de Junioare U15 a debutat la jumătatea lunii mai cu 30 de echipe la start, dintre care 16 cluburi cu reprezentante în Liga 1 Masculin. Din cele 16 echipe, doar 5 au apelat la protocoale de colaborare cu alte echipe de fotbal feminin (FC Viitorul Constanța, FCSB, CFR 1907 Cluj, Chindia Târgoviște și Politehnica Iași), celelalte 11 optând pentru varianta de a-și forma propria secție de fotbal feminin în cadrul clubului.

În urma disputării partidelor din grupe, s-au calificat la turneul final câștigătoarele celor 7 serii, alături de cel mai bun loc 2. Conform rezultatelor, câștigătoarea Seriei 7 a fost echipa Vulpițele Galbene Roman, însă clubul a anunțat că nu se poate prezenta la turneul final, astfel că locul său a fost preluat de AFC Botoșani, care a încheiat grupa pe locul secund.

Lupta de la turneul final se va da în perioada 2-6 iulie, la Odorheiu Secuiesc. Cele opt echipe calificate în această fază au fost împărțite în două serii de câte patru, rezultând câte trei meciuri pentru fiecare.

Seriile turneului final al Ligii de Junioare U15:

Seria 1: ACS Campionii FC Argeș, Vasas Femina, Orizontul Țifești, AFC Botoșani

Seria 2: CS Gaz Metan Mediaș, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Universitatea Olimpia Cluj, FCSB

În finala Ligii de Junioare U15 se vor întâlni câștigătoarele celor două serii. Partida va avea loc pe 6 iulie, de la ora 10:30, pe stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

Înainte de startul turneului final, am stat de vorbă cu antrenorii celor opt echipe aflate în cursa pentru marea finală a Ligii de Junioare U15. Iată ce a spus fiecare despre evoluția din prima parte a campionatului și ce obiectiv au pentru turneul final!

ACS Campionii Fotbal Club Argeș – AFC Botoșani

Rezultatele înregistrate de cele două echipe în prima parte a campionatului:

FC Argeș: 3 victorii (13-3 UTA Arad, 5-1 Juventus Timișoara, 4-2 Universitatea Craiova)

AFC Botoșani: două victorii (6-0 CSM Pașcani, 1-0 ACSM Politehnica Iași), o înfrângere (0-3 Vulpițele Galbene Roman)

Mihai Cârstea, antrenor FC Argeș: “Am așteptat un an și jumătate până la primul meci oficial, ceea ce a fost destul de greu pentru fete. S-au antrenat un an și jumătate, a fost o perioadă foarte grea. Fetele sunt împreună de trei ani și calificarea era de așteptat pentru că s-au pregătit foarte bine. Avem patru fetițe care acum patru ani au fost campioane naționale la Fotbal și Feminitate și în jurul acestor fete am creat toată echipa.

Ne dorim să câștigăm campionatul național, dar în primul rând vrem să jucăm bine. Atunci când joci bine și faci ceea ce trebuie, apar și rezultatele. Nu avem foarte multe informații despre echipele din grupa din care facem parte. Despre formația din Odorhei știm că este foarte bine organizată, au fete de Liga 1, cu experiență. Este o echipă profesionistă în domeniul fotbalului feminin, dar nu ne este teamă. Noi avem cele mai bune fetițe. Cele mai talentate fetițe din România sunt la Pitești. Vom juca fiecare meci la victorie și vom face spectacol”.

Alexandru Cazaciuc, antrenor AFC Botoșani: “Din punctul meu de vedere, fetele își doresc să joace. Toate echipele mari din Europa au și echipă de fete, ne bucură faptul că și la noi a început să se promoveze fotbalul feminin. Fetele sunt motivate, muncesc mult, a fost și o perioadă dificilă din cauza pandemiei.

Suntem conștienți că la turneul final vom întâlni echipe cu vechime în domeniu, foarte bine pregătite, iar pentru fete va fi o experiență deosebită. Ne dorim să avem rezultate bune cu orice echipă, dar indiferent de rezultat va fi o experiență benefică pentru toată lumea, atât pentru noi ca antrenori, cât și pentru jucătoare. Ne pregătim intens, am luat totul în serios de la început și ne-am dorit să ne calificăm.

După meciul cu Vulpițele Galbene, fetele au fost puțin dezamăgite, pentru că și-au dorit foarte mult. A fost prima lor înfrângere în condițiile în care noi în primele două meciuri, cu Pașcani și Politehnica Iași, am câștigat. Dar și acea înfrângere a fost o experiență, fetele au avut de învățat, pentru că până la urmă sportul asta înseamnă, atât victorii, cât și eșecuri.

Faptul că am avut rezultate bune, ne-am putut clasa pe locul doi, iar în momentul în care Vulpițele Galbene s-au retras, ne-am bucurat foarte mult că putem participa la tuneul final. Cred că orice echipă își dorește un rezultat pozitiv la turneul final, dar indiferent de rezultat fetele vor avea doar de învățat, mai ales că e ceva cu totul nou, e prima oară când participă în Liga de Junioare U15.

Suntem bucuroși că avem susținerea clubului să putem participa la acest turneu final. Noi muncim să aducem cât mai mulți copii să facă sport și mișcare. Totodată, mă bucur că fetele sunt atrase de acest sport, pentru că fotbalul este un sport de contact, destul de dur, iar faptul că ele își doresc din ce în ce mai mult și că facem preselecții tot timpul nu e decât un semn bun”.

Sursa foto: Facebook – Fotbal Club Botoșani

Vasas Femina Odorhei – Orizontul Țifești

Vasas Femina Odorhei: două victorii (3-2 ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 11-0 CSM Târgu Mureș), un egal (1-1 AFK Csikszereda Miercurea Ciuc)

Orizontul Țifești: 3 victorii (2-1 cu FC Voluntari, 4-3 cu ACS Activ Slobozia, 5-0 cu FC Academica Clinceni), o înfrângere (1-2 cu FC Viitorul Constanța)

Lazlo Bela, președinte Vasas Femina Odorhei: “În momentul de față nu ne interesează rezultatul, ne dorim să ducem la bun sfârșit aceste meciuri și deja ne gândim ce vom face din toamnă. Într-adevăr, am ajuns cu două echipe la turneul final, atât la U15 cât și la U17 și încercăm să le oferim o bucurie fetelor prin organizarea turneului la Odorhei.”

Paul Ionuț Cioran, antrenor Orizontul Țifești: “A fost greu după o perioadă atât de lungă de pauză. Unele dintre fete chiar au cedat din punct de vedere psihic, nu știau ce se întâmplă, când vom începe… Noi am început acest proiect în urmă cu doi ani și mi-a fost greu să le aduc înapoi la fotbal, dar totuși majoritatea au rămas alături de echipă și aveam încredere că putem scoate un rezultat bun. Nu mă gândeam că o să terminăm pe primul loc!

Înfrângerea din ultimul meci, cu Viitorul Constanța, a fost în niște condiții speciale, deja eram calificați și le-am dat șansa să joace și fetelor care au evoluat mai puțin, dar asta nu scuză scorul. Am ratat penalty în minutul 86, dar nu am pus presiune pe fete în niciun moment.

Ținând cont că suntem la prima noastră participare, nu cunoaștem adversarele prea bine. Ca nume, toate sunt peste noi, dar vrem să ne jucăm șansa. Mă bucur că jucăm primul meci cu gazdele turneului, pentru că fetele vor fi odihnite. Vom aveam trei meciuri în trei zile, va fi un ritm infernal și fetele nu sunt obișnuite cu meciuri în fiecare zi. Sperăm să facem o figură frumoasă!”

Sursa foto: Facebook – Paul Ionuț Cioran

Gaz Metan Mediaș – FCSB

Gaz Metan Mediaș: două victorii (3-1 CS Academia Măgura, 3-1 ACS Colțea 1920 Brașov), 1 egal (4-4 AFC Hermannstadt)

FCSB: 4 victorii (6-2 Dinamo, 6-1 Dream Team București, 16-0 AFC Astra Giurgiu, 14-0 AFC Chindia Târgoviște)

Costel Hanc, antrenor Gaz Metan Mediaș: “Au fost primele meciuri oficiale pe care le-am jucat cu ele. Fetele s-au dăruit exemplar și au jucat bine la fiecare meci. Am reușit să câtigăm prima partidă la Cisnădie, apoi am jucat la Hermannstadt, o echipă bună, am făcut egal (4-4), după ce ele au marcat la ultima fază. În ultima etapă am jucat cu Colțea Brașov și am câștigat. Fetele erau nedumerite, nu știam cine e pe primul loc. Echipa din Sibiu avea un golaveraj mai bun ca noi, dar s-a ținut cont de golurile marcate în deplasare și fetele s-au bucurat enorm pentru calificare. Așteptăm cu nerăbdare să mergem la Odorhei!

Ne dorim ca meciul cu FCSB să fie unul frumos, fetele să joace bine, iar cea mai bună echipă să câștige. Pentru noi, participarea contează foarte mult și cel mai important este ca fetele să se bucure de joc. Nu ne-am propus un obiectiv anume, pentru că nu cunoaștem adversarele, dar luăm totul pas cu pas și sperăm la o evoluție cât mai bună”.

Sursa foto: Facebook – Gaz Metan Mediaș

Simina Podgoreanu, antrenoare FCSB: “Am plecat la drum cu optimism și cu gândul să ieșim neînvinse din grupe, în faza zonală. Secretul din spatele evoluției de până acum este ambiția fetelor și dorința acestora de a demonstra că pot reuși, indiferent de condiții, indiferent cine le coordonează activitatea sau sub a cărei egidă sunt. Așa cum am mai spus, atât jucatoarele cât și eu tratăm fiecare meci cu seriozitate și ne dorim să aducem la fiecare meci cele 3 puncte puse în joc și să înscriem cât mai multe goluri.

Cred că succesul reușitelor de până acum este unitatea dintre jucătoare. Am pus accent pe pregătirea psihologică și, datorită acestei pregătiri, îmbinată cu talentul câtorva dintre ele, au ajuns la rezultatele foarte bune obținute până acum.

Toate echipele rămase în competitie sunt foarte bine pregătite. Competiția va fi una acerbă, fiecare meci fiind foarte greu. Confruntarea cu echipa Gaz Metan Mediaș nu va fi una ușoară, fiind și primul meci din grupă. Cu siguranță pe întreg parcursul competiției fetele vor simți presiune mai mare jucând sub sigla unui club de renume. Vom canaliza toată energia și concentrarea noastră pentru a ne îndeplini obiectivul și anume acela de a câștiga. Avem în lot jucătoare foarte bune precum Stancu Ioana, Mardari Mihaela, Baigus Ionela și alte câteva.

Primul obiectiv al echipei a fost îndeplinit și anume de a ajunge la turneul final. Suntem într-o grupă cu echipe extrem de puternice, dar, cu incredere, vom ajunge pe un loc cât mai bun. Plecăm la fiecare meci cu un singur gând: VICTORIA!”

Sursa foto: Facebook – F.C. Fair Play-Bucuresti- Fotbal Feminin

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Universitatea Olimpia Cluj

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc: două victorii (10-0 CSM Târgu Mureș, 16-0 ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), un egal (1-1 Vasas Femina Odorhei)

U Olimpia Cluj: două victorii (19-0 cu CFR Cluj, 1-0 cu Baia Mare), un egal (2-2 cu Daliana)

Renáta Szőcs, antrenoare secundă la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc: “Din punctul meu de vedere, evoluția echipei a fost foarte bună în prima parte a campionatului, am marcat foarte multe goluri și am avut cel mai bun golaveraj din grupa noastră.

Jucătoarele așteaptă cu nerăbdare turneul final. Suntem într-o grupă foarte grea, fetele sunt emoționate, însă vor să arate ceea ce știu. Vom debuta contra echipei U Olimpia Cluj, o adversară dificilă, dar noi vom intra pe teren cu gândul la victorie. Vom juca fiecare meci la victorie, fiecare echipă are șansa ei.

Obiectivul nostru este să avem fair-play în joc și să nu avem accidentări. Ne dorim să obținem un rezultat cât mai bun și, de ce nu, să ajungem în finală, iar echipa noastră să ridice trofeul de campioană.”

Tiberiu Stranyezky, antrenor U Olimpia Cluj: “La U15, noi avem o echipă pe care am format-o de vreo doi ani și implicarea lor a fost totală în prima parte a campionatului. Sunt foarte mulțumit de fetele noastre. Am avut un campionat destul de greu pentru că am căzut în grupă cu Baia Mare, care are o echipă destul de bună la acest nivel, dar am reușit să câștigăm împotriva lor cu 1-0, iar celelalte meciuri au fost mult mai ușoare. Cu Daliana am făcut egal, 2-2, a fost primul meci pe teren mare pentru fete și erau puțin derutate.

Pentru Olimpia, fiecare calificare este ceva normal. Este obiectivul principal de fiecare dată. Chiar dacă vom avea în față echipe puternice la nivel de junioare, precum Csikszereda, Vasas sau FCSB, eu sper să ajungem în finală. Eu cred că grupa noastră este mai puternică decât cealaltă din punct de vedere valoric. Primul meci va fi cel mai important, cred că va fi derby-ul grupei. O victorie ne-ar da un moral bun pentru meciul cu FCSB și atunci lucrurile ar fi mult mai ușoare în continuare. Fetele sunt foarte bine pregătite. Cel mai important e, le-am spus și lor, să se bucure de fotbal, de mișcare și de această competiție. Fotbalul e pasiunea lor și e păcat să nu o facă cu plăcere!”