Etapa a 12-a din Liga 2 Casa Pariurilor se va încheia mâine, 1 noiembrie, cu duelul dintre Oțelul Galați și Gloria Buzău. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
Un egal și o înfrângere pentru ocupantele primelor două locuri
CSA Steaua și Unirea Dej nu au reușit să își câștige partidele din această rundă de campionat, înaintea duelului direct dintre cele două formații. Acestea se vor întâlni în epilogul etapei a 13-a luni, 7 noiembrie, de la ora 18:00, pe stadionul Steaua.
Echipa pregătită de Daniel Oprița a pierdut meciul jucat pe terenul celor de la Viitorul Pandurii, scor 3-4, după ce, la pauza meciului, scorul era 2-1 pentru bucureșteni. Golgheterul campionatului, Bogdan Chipirliu, a deschis scorul în minutul 11 al meciului după ce a reluat în poartă mingea venită în careu în urma unui corner. Acealași Chipirliu a dus scorul la 2-0 în minutul 44 după ce a transformat penalty-ul obținut de Chunchukov și a ajuns la 11 goluri în 12 etape de campionat. Gazdele au revenit în joc un minut mai târziu după golul marcat de Adrian Stoian. Acesta a reluat imparabil pentru portarul advers centrarea venită din corner.
Repriza secundă a aparținut gazdelor, Viitorul Pandurii punctând de nu mai puțin de 3 ori în poarta lui David Dincă. Mai întâi Claudiu Dragu, fostul jucător al celor de la CSA Steaua, a egalat în minutul 50. Au urmat golurile reușite de Gabriel Dodoi, minutul 72, și Alexandru Dulca, minutul 84, și scorul a devenit 4-2 pentru formația din Târgu-Jiu. CSA Steaua a mai punctat o dată, în minutul 88 prin Atanas Trică, dar nu a reușit să obțină egalarea până la finalul jocului. În ciuda înfrângerii, bucureștenii se mențin pe primul loc în clasament, Unirea Dej, principala urmăritoare, terminând la egalitate partida cu Concordia Chiajna de pe teren propriu, scor 1-1.
Unirea Dej s-a văzut condusă în meciul cu Concordia Chiajna după ce Raul Rusescu a deschis scorul în minutul 60 al partidei de pe stadionul „Municipal” din Dej. A fost al 4-lea gol stagional pentru atacantul Concordiei, acesta fiind și cel mai bun marcator al echipei. Avantajul oaspeților nu a rezistat decât 4 minute pe tabelă, Mihai Kereki reușind să egaleze cu o lovitură de cap excelent plasată. Cu această remiză, Unirea Dej își extinde seria de invincibilitate la 9 etape consecutive, ultimul, și singurul eșec din acest campionat, venind în etapa a 3-a împotriva Politehnicii Iași. De atunci, formația din Dej a adunat 5 victorii și 4 rezultate de egalitate, adunând 19 puncte din 27 posibile.
Victoria o readuce pe Oțelul pe podium
Oțelul Galați întâlnește mâine, 1 noiembrie, pe teren propriu, Gloria Buzău, în ultimul meci din cadrul etapei a 12-a. În cazul unui succes, gălățenii vor încheia etapa pe locul 3 al clasamentului, la 2 puncte de primul loc. În ultima etapă, Oțelul Galați a pierdut derby-ul cu CSA Steaua, scor 0-1, înregistrând al 2-lea eșec stagional. Adrian Mihalcea, antrenorul formației din Buzău, este neînvins în cele 3 meciuri pe care Gloria le-a jucat în campionat de când acesta a preluat banca tehnică, având o victorie și 2 remize. În cazul unui succes cu Oțelul, Gloria Buzău ar face 21 de puncte, egalând AFK Csikszereda, Oțelul și Politehnica Iași.
O nouă etapă fără victorie pentru Șelimbăr
Formația pregătiă de Eugen Beza a remizat pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, scor 0-0, și a ajuns la 5 etape consecutive fără victorie. De altfel, aceștia au doar o victorie în ultimele 9 runde de campionat, 1-0 cu Concordia Chiajna în etapa a 7-a. De atunci, Șelimbăr a mai obținut doar 3 puncte, marcând 3 goluri și primind 6! La finalul acestei runde, aceștia ocupă locul 10 în clasament, cu 17 puncte, la egalitate cu Concordia Chiajna și Dinamo. În etapa următoare, jucătorii pregătiți de Eugen Beza se vor deplasa în București pentru duelul cu Metaloglobus București, ocupanta ultimului loc în clasament. Aceștia din urmă au reușit al doilea succes stagional, 3-1 cu Unirea Constanța, și speră să înceapă ascensiunea în clasamentul ligii secunde, fiind la un punct în spatele Politehnicii Timișoara și la 2 de Unirea Constanța.
Rezultatele etapei a 12-a
Joi, 27 octombrie
Dinamo – CSM Slatina 0-0
Sâmbătă, 29 octombrie
Politehnica Iași – AFK Csikszereda 0-0
Unirea Constanța – Metaloglobus București 1-3
CSC 1599 Șelimbăr – Ripensia Timișoara 0-0
Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare 1-1
Progresul Spartac – Unirea Slobozia 1-4
Viitorul Pandurii – CSA Steaua 4-3
Unirea Dej – Concordia Chiajna 1-1
Duminică, 30 octombrie
Fotbal Club Brașov – CSC Dumbrăvița 4-0
Marți, 1 noiembrie
Ora 17:00
Oțelul Galați – Gloria Buzău – LIVE
LIVE – Meci transmis în direct