Liga 1 Futsal Fortuna a programat în acest week-end meciurile etapei a treia a Turului Suplimentar. A fost o etapă cu meciuri spectaculoase în care s-au înscris 38 de goluri!

Cele mai multe dintre reușite au fost bifate în uvertura rundei, sâmbătă, la Timișoara, acolo unde CFR a primit vizita formației Clujana Cluj, lanterna roșie a campionatului. Trupa pregătită de Robert Lupu a profitat din plin de faptul că FK Odorheiu Secuiesc a stat în această etapă. CFR Timișoara a învins și a urcat pe locul trei în ierarhia Ligii 1 Futsal Fortuna. După o primă repriză în care au marcat de cinci ori, la reluare bănățenii au turat motoarele la maximum și au mai înscris de zece ori!

În cea de-a doua partidă a etapei, duminică, la Deva, gazdele de la ACS West și oaspeții de la Luceafărul Buzău au pus în scenă o partidă pe cinste. West Deva s-a impus la capătul unui meci deosebit de spectaculos și de echilibrat, în care s-au înscris 16 goluri, bifând astfel a șasea victorie din acest sezon.

Etapa a treia a Turului Suplimentar a programat, în epilogul său, un nou episod al derby-ului Autobergamo Deva – CS United Galați. Confruntarea dintre cele două mari rivale s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În ultimul duel, din ultima etapă a sezonului regular, Autobergamo Deva se impunea cu scorul de 4-2, administrându-i campioanei primul eșec din acest sezon. Sosită la Deva cu sete de revanșă, formația lui Florin Ignat s-a impus cu scorul de 4-1, consolindându-și astfel poziția de lider. Cireș, Araujo (de două ori) și Toniță au punctat pentru gălățeni. Pentru Autobergamo a marcat Keco, unul dintre cei trei brazilieni transferați în această iarnă de hunedoreni. Ultimul sosit, Leonardo, a urmărit confruntarea din tribună. Internaționalul român Daniel Araujo, CS United Galați, a văzut cartonașul roșu (cumul de „galbene”) în minutul 37.

Etapa a 3-a din Turul Suplimentar:

Sâmbătă, 11 februarie

CSF CFR 1933 Timișoara – CFF Clujana Cluj 15-2 (5-0), Sala Sporturilor „Constantin Jude” – Timișoara
Au marcat: Toader (1, 28, 29, 38), Nastai (3, 24, 37), Patrick Peter (7, 36), Nemeș (12 – autogol), Grosu (1, 28), Nemițanu (25, 34), Denis Dan (27) / Gâșcă (32, 35)
Arbitri: Anca Florin Daniel (Deva), Popescu Constantin Daniel (Țicleni); Blindu Cătălin Ionuț (Hunedoara)
Observator: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)

Duminică, 12 februarie

ACS West Deva – CS Luceafărul Buzău 9-7 (3-2), Sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Mimi Stoica (4, 22, 34), Cornicioiu (4), David (7, 25, 40), Al Ioani (23), Mateescu (37) / Bobe (3, 13, 29, 33), Nicodim (28), Oprea (30), Mielușoiu (36)
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Trașcă Marius (Pitești); Benedek Andras (Odorheiu Secuiesc)
Observator: Sorescu Bogdan (Pitești)

ACS Autobergamo Deva – CS United Galați 1-4 (0-1), Sala Sporturilor – Deva
Au marcat: Keco (37) / O. Cireș (12), Araujo ()23, 27), Toniță (39)
Arbitri: Hanceariuc Bogdan (Iași), Deaconu Laurențiu (Berceni); Balint Attila (Odorheiu Secuiesc)
Observator: Ionescu Georgian (Buzău)

  • FK Odorheiu Secuiesc a stat în această etapă

Clasament: 1. United 35p; 2. Autobergamo 31p; 3. CFR Timișoara 30p; 4. FK Odorheiu Secuiesc 30p; 5. West Deva 18p; 6. Luceafărul 6p; 7. Clujana 0p

Etapa viitoare:

Duminică, 12 martie
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Autobergamo Deva
CS United Galați – CSF CFR 1933 Timișoara
CFF Clujana Cluj – ACS West Deva

  • echipa Luceafărul Buzău va sta în această rundă

Articol de Adi Dobre