Editura Politehnica a publicat la finalul anului 2019 un album în care apar fotografiile tuturor juniorilor lui ASU Politehnica Timișoara, precum în celebrele albume cu jucători de la Campionate Europene și Mondiale.
De la cei mai mici copii din club, născuți în 2015, până la cei mai mari juniori, născuți în 2001, toți se regăsesc în paginile albumului special editat în apropierea sărbătoririi Centenarului Universității Politehnica Timișoara.
„În paginile albumului vedem chipurile a 240 de sportivi de o vârstă fragedă, cei mai tineri reprezentanți ai Politehnicii, reuniți în grupele de copii și juniori ale clubului de fotbal. Sunt speranțele noastre și, de ce nu, viitorii campioni. Un proiect început în 2012 cu o grupă de copii a ajuns astăzi să dea primele roade. Juniorii Under 17 conduc autoritari în Liga Elitelor, seria Vest, având șansa de a disputa finala și de a deveni cei mai buni din țară la această categorie de vârstă”, spune Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara.