Între sezoanele 2025/2026 și 2026/2027, să descoperim cum s-au împărțit cele 12 trofee la Elită și Tineret în ediția recent încheiată, bilanțul cluburilor.

Am avut un sezon spectaculos în care noi generații de talente au început să se afirme, de la U15, prima competiție cu trofee și până la nivel de Tineret, dar și în competițiile de Elită la categorii de vârstă mai mici, unde bucuria jocului primează, dincolo de rezultate, cum e firesc.

Cum arată harta performanței la nivel de trofee, prilej de bilanț între cele două sezoane? Să o descoperim împreună! Șase cluburi și-au adjudecata cele 12 trofee puse în joc!

Farul Constanța a câștigat o treime din trofee

Dobrogenii au cucerit patru din cele 12 trofee puse în joc, reușind să se impună în Liga Elitelor U17, cucerind apoi și Supercupa Elitelor U17, dar și în Liga de Tineret unde au cucerit, din nou, Supercupa!

Așadar, vor reprezenta România în noul sezon UEFA Youth League și se pot mândri, cei de la Farul Constanța, cu acest bilanț cuprinzător, raportat la concurența internă.

Trio pe poziția secundă a podiumului

O serie de trei cluburi au obținut câte două trofee fiecare, iar alte două cluburi se bucură pentru că s-au impus în măcar o competiție, campionat, respectiv Cupă după cum putem observa în ierarhia generală:

4 trofee

  • Farul Constanța: Liga de Tineret, Supercupa Tineret, Liga Elitelor U17, Supercupa Elitelor U17

2 trofee

  • Academia Viitorul Cluj: Cupa Elitelor U16, Supercupa Elitelor U16
  • CFR Cluj: Liga Elitelor U15, Supercupa Elitelor U15
  • FCSB: Cupa Elitelor U15, Liga Elitelor U16

1 trofeu

  • FC Bacău: Cupa de Tineret
  • Rapid București: Cupa Elitelor U17