Începând cu 15 septembrie, timp de șase zile, 48 de tineri fotbaliști născuți în anul 2005 au participat la o acțiune de selecție în urma căreia va fi format lotul naționalei U15 la primele jocuri internaționale.
Membri ai departamentului scouting și ai Comisiei Tehnice FRF împreună cu referenți zonali i-au monitorizat atent pe copiii convocați în stagiul de pregătire de la Centrul Național de Fotbal Buftea.
Cei mici au efectuat vizita medicală, au fost testați fizic și au evoluat în mai multe jocuri-școală în această săptămână. „A fost o acțiune reușită în care i-am putut vedea la lucru pe cei mai talentați copii remarcați în cadrul proiectului Turneul Speranțelor. Am testat nivelul fiecărui jucător cu diferite teste de viteză, rezistență, exerciții de tehnică și în cadrul meciurilor pe care aceștia le-au disputat. Sunt copii de viitor pe care trebuie să îi susținem și să le oferim încredere. Le urez mult succes celor care vor face parte din naționala Under 15 a României! Noi îi vom monitoriza în continuare pe toți”, a declarat managerul departamentului scouting al FRF, Ion Geolgău.
Nou formata reprezentativă sub 15 ani ce va fi pregătită de Iulian Cojocaru, Valentin Sinescu și Răzvan Rotaru va disputa primele partide internaționale luna viitoare, în Republica Moldova, pe 1 și 3 octombrie.
Generația tricolorilor născuți în 2005 va disputa primele meciuri oficiale în toamna anului 2021, când va lua startul în prima fază a calificărilor pentru Under 17 EURO 2022.