La 15 ani, timișoreanul Ioan Vermeșan, legitimat la Ripensia, e unul dintre jucătorii de bază ai naționalei U16. Face fotbal dinainte să meargă la școală, însă sprijinul primit de la părinți l-a ajutat să acorde la fel de multă atenție și educației. 

Deși a început să practice sport bătând mingea pe terenul de baschet, Ioan Vermeșan își amintește foarte bine cum a ajuns să dea panoul pe poarta de la fotbal: când mergea la antrenamente, vedea mereu unii copii care se jucau cu mingea de fotbal. „Pur și simplu m-am îndrăgostit de fotbal, n-am mai putut să las mingea de la picior”, spune. Mama lui, Melania, își amintește cum Ioan fugea de la antrenamentele de baschet ca să meargă la fotbal. Și, deși tatăl lui era managerul clubului de baschet, l-a convins să-l lase în iarbă.

A început la o școală sportivă, LPS Banatul, înainte să se transfere la Poli Timișoara, unde a jucat în perioada junioratului. Mama era cea care îl sprijinea când venea vorba de școală, în timp ce tatălui i-a revenit partea sportivă.

Nu l-am lăsat să ignore școala, am fost ceva mai dură, fiindcă educația e pe primul loc”, spune mama lui Ioan. „I-am zis că nu poți face nimic fără educație în zilele noastre, nici măcar fotbal. Messi și Ronaldo sunt unicați. Noi, restul, trebuie să muncim și trebuie să ne ducă capul.” La rândul ei, Melania a jucat volei de performanță și a fost nevoită să jongleze școala și educația. A făcut parte din lotul național și a jucat în campionatul francez, însă asta nu i-a afectat rezultatele școlare. „Eu sunt juristă de meserie. Am putut să le fac pe ambele la nivel înalt”, spune Melania. „Și am zis că dacă noi putem, poți și tu.

Spune că a folosit experiența părinților ei pentru a-l ghida, la rândul ei, pe Ioan. „Ei mi-au zis că trebuie să faci și școală, pentru că nu știi niciodată când se termină cu sportul, dacă te accidentezi. Poate că n-ai să profesezi, dar o educație îți va deschide alte orizonturi sau e un plan B. Am încercat să-i inoculez și lui ideea asta cu planul B. Mai ales că eu aveam o plasă între adversari și mine, dar el n-are. E și atacant, e mereu vizat de accidentări.

Faptul că Ioan a înțeles lecția transmisă de mama lui s-a văzut în notele pe care le-a avut de-a lungul timpului. A terminat școala generală cu media peste 9,50, iar în primul semestru de liceu a avut media peste 9. Doar la Evaluarea Națională spune că s-a simțit puțin dezamăgit, pentru că media a rămas în jurul notei 8.

Tot mama i-a subliniat și cât de important e să cunoască o limbă străină – ceva ce Ioan a simțit pe propria piele odată ce deplasările în străinătate s-au înmulțit. „Încep să-mi dau seama tot mai des că mi-a fost de folos că am învățat-o pentru că sunt tot mai des plecat în străinătate și doar pe asta pot să o folosesc”, spune jucătorul.

În ultima vreme, odată ce plecările au început să fie mai dese, o provocare au fost absențele, însă aici intervine și sprijinul și înțelegerea din partea profesorilor. Pentru Ioan, ajutorul a venit mai ales de la diriginte, care l-a ajutat când venea vorba de absențe.

În gimnaziu, însă, mulți profesori nici nu știau că face fotbal de performanță – atât de puțin a intervenit fotbalul în viața de la școală. „Au fost puține momente când chiar nu am putut învăța pentru o lecție și m-am dus la profesor și m-am scuzat, că n-am avut timp”, spune Ioan. „Dar asta contează cam 20%. Pentru că cel mai mult depinde de tine și de părintele care te susține.

O parte importantă în ambiția de a învăța bine pe care o vede la băiatul ei sunt și prietenii pe care îi are, crede mama lui Ioan. „El are aceiași prieteni de la clasa pregătitoare, aceeași gașcă, copii care vin din familii normale, toți de 10”, povestește Melania. „Faptul că a văzut exemplul ăsta la ei – părinți care muncesc mult ca să-și educe copiii – l-a influențat foarte mult. Ei toți vor să dea la Medicină, l-au ambiționat foarte mult, pentru că nu făceau altceva decât școală și să învețe.” Ioan, pe de altă parte, și-a împărțit mereu timpul; la finalul gimnaziului, înainte de examene, era la școală în prima parte a zilei, de la 7 la 14, apoi la antrenament de la 3 și încă o oră de sală.

Ce l-a ajutat foarte mult e că reușea să rețină mare parte a lecțiilor din clasă, spune. E ceva ce mama lui a remarcat și odată ce Ioan a trecut în clasa a noua. „El a fost plecat la lot în primul semestru, dar a știut să răspundă la clasă, că s-a repetat materia. A zis că pentru el e floare la ureche ce face acum”, spune mama lui. „I-am zis să vadă ce înseamnă să înveți când trebuie să înveți, că te ajută.

Ambiția de a se descurca la școală a venit însă și de la el. „Pentru că nu-mi place să pierd, nu-mi place să fiu ultimul”, spune Ioan. „Am știut că nu pot fi cel mai bun la amândouă. Dar am vrut să fiu cel mai bun la fotbal, iar la școală de nivel mediu, să nu fiu cel mai jos.

Asta a venit uneori și cu presiune, spune mama lui. „Pentru că știți cum suntem noi părinții, moșteniți de la părinții noștri, cu «să nu ne faci de rușine». A avut și un blocaj psihic la UTA, a început foarte greu să dea goluri. Rata foarte mult, dar nu dădea gol. Până la urmă s-a întâmplat și a rupt acest blocaj. Pentru că probabil se simțea presat, eu îl presam cu școala, când te duci spre fotbalul profesionist nu mai vine doar de la părinți presiunea, vine și din exterior, de la conducere, colegi, suporteri. El e și ambițios, a vrut să arate că poate”, spune mama lui Ioan.

Pe de altă parte, el vorbește foarte asumat despre ce înseamnă alegerea pe care a făcut-o. „Dacă vrei să faci și fotbal la nivel profesionist și să performezi și la școală, trebuie să sacrifici foarte multe. Eu am ales acest drum, pe acesta vreau să-l urmez.

Prin campania „Fotbalul și educația merg mână-n mână”, spunem poveștile jucătorilor și jucătoarelor care echilibrează cu succes educația și fotbalul de performanță. Citește-le pe toate publicate până acum: