În perioada 22 noiembrie – 03 decembrie 2025, naționala feminină de junioare U17 este gazda primei runde de calificare pentru Campionatul European UEFA WU17 2026.
România va evolua pe teren propriu, la Centrul Național de Fotbal Buftea, în Grupa A6, Liga A, din care mai fac parte reprezentativele similare ale Austriei, Elveției și Ucrainei.
Astăzi, miercuri, 26 noiembrie, tricolorele mici au susținul primul meci în fața Austriei. La capătul unei partide intense, dar echilibrate, jucătoarele noastre au încheiat la egalitate, 0-0.
În celălalt meci al grupei, disputat pe stadionul local din Chiajna, Elveția U17 s-a impus la limită, 1-0, contra Ucrainei U17 printr-un gol marcat în minutul 90+6.
Programul meciurilor
- Miercuri, 26 noiembrie, ora 12:00 | Austria WU17 – ROMÂNIA WU17 0-0;
- Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 16:00 | Elveția WU17 – ROMÂNIA WU17;
- Marți, 02 decembrie, ora 12:00 | ROMÂNIA WU17 – Ucraina WU17;
AUSTRIA – ROMÂNIA 0-0
România: 1. Rebeca Achiței (GK) – 3. Iris-Naomi Crișan, 4. Ana-Maria Gorgan, 19. Sara-Gabriela Rafăilă – 5. Jeaqueline Craiovan, 13. Aida-Maria Bucșa (6. Mara-Nicole Ciortea 65′), 20. Carina-Ștefania Suciu, 17. Anabelle Nombot (16. Teodora Nisipeanu 90’+3) – 10. Andreea Cândea (C) (14. Ariana-Ștefania Bucșa 65′), 9. Sophie Cojanu (15. Tania-Teodora Noje 90’+3), 18. Delia-Ioana Mihalache-Vosloban;
Rezerve: 12. Sara Zselyke Heim (GK), 2. Meda-Cristina Micușan, 7. Corina Colibaba, 8. Carla Rebrișorean, 11. Tanya-Raysa Maier;
Antrenor: Ionuț Florea.
Lotul convocat de selecționerul Ionuț Florea pentru această acțiune
Portari: Sara HEIM (AFK Csikszereda), Rebeca ACHIȚEI (Farul Constanța), Alexia ȘTEFAN (Rapid București);
Fundași: Iris CRIȘAN (Indiana Elite FC | SUA), Annabelle NOMBOT (AFK Csikszereda), Ana-Maria GORGAN („U” Olimpia Cluj), Meda MICUȘAN („U” Olimpia Cluj), Jeaqueline CRAIOVAN (Farul Constanța), Sara RAFĂILĂ (Rapid București);
Mijlocași: Carina SUCIU (Sepsi OSK), Carla REBRIȘOREAN (PSG | Franța), Corina COLIBABA (CS Gloria Bistrița), Aida BUCȘA (Politehnica Timișoara), Tania NOJE (Politehnica Timișoara), Mara CIORTEA („U” Olimpia Cluj);
Atacanți: Andreea CÂNDEA („U” Olimpia Cluj), Sophie COJANU (Solar Soccer Club | SUA), Teodora UNGUREANU (Universitatea Craiova), Delia MIHALACHE (PSG | Franța), Ariana BUCȘA (Politehnica Timișoara), Teodora NISIPEANU (CS Gloria Bistrița).











