Foto: Szekely Sport

Liga 1 Futsal Casa Pariurilor a programat luni, 9 martie, primele partide din play-off și play-out.

Sala Sporturilor din Deva a găzduit derby-ul de mare tradiție al futsalului românesc, confruntarea dintre multiplele campioane Autobergamo Deva și United Galați, meci contând pentru prima etapă a play-off-ului.

Lider la finalul sezonului regular și principala candidată la titlul de campioană a României și în acest sezon, United Galați și-a respectat statutul de favorită și s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0) la capătul unui meci în care trupa pregătită de ucraineanul Vitalii Odehov a avut inițiativa și a avut cele mai mari ocazii de a înscrie.

Singurul gol al partidei a fost semnat de Andrei Crăciun, căpitanul gălățenilor. Daniel Gurin, tânărul portar al echipei Autobergamo Deva, a fost cel mai bun om de pe teren.

În celălalt meci din play-off, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus în fața formației CSM Târgu Miureș, scor 4-3 (2-2). Trupa pregătită de Szabolcs Mánya a început foarte bine jocul și, în minutul 15, conducea cu 2-0. Oaspeții au replicat și, până la pauză au marcat de două ori. La reluare, Sepsi SIC a înscris din nou în minutul 22, dar a fost egalată imediat. Golul victoriei a fost marcat de Veres Botond cu mai puțin de două minute înainte de final.

Play-out-ul Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor a debutat cu o surpriză uriașă. Luceafărul Buzău, formație care a contabilizat doar șase puncte la finalul sezonului regular (două victorii cu „lanterna rosie” Mausoleul Mărășești), s-a impus pe teren propriu în fața vicecampioanei CSM Odorheiu Secuiesc. Luceafărul Buzău a făcut, fără îndoială, cel mai bun meci din actuala stagiune.

În ultimul meci al etapei, ieri, 10 martie, față în față s-au aflat, de la ora 17:30,  echipele West Deva și Mausoleul Mărășești. Hunedorenii nu au lăsat nicio șansă formației din județul Vrancea și s-au impus cu un neverosimil 30-2.

Liga 1, play-off, etapa 1

luni, 9 martie

ora 18:00

Autobergamo Deva – United Galați 0-1 (0-1), ora 18:00, Sala Sporturilor – Deva – Digi Sport și Youtube FRF TV

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Târgu Mureș 4-3 (2-2), „Sepsi Aréna” – Sfântu-Gheorghe

Liga 1, play-out, etapa 1

luni, 9 martie

ora 17:00

Luceafărul Buzău – CSM Odorheiu Secuiesc 3-2 (2-1), Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” – Buzău

marți, 10 martie

ora 17:30

West Deva – Mausoleul Mărășești 30-2 (13-0), Sala Sporturilor – Deva

ARTICOL DE ADI DOBRE