FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Joi, 24 august, cele două reprezentante ale României rămase în competițiile europene au disputat prima manșă a play-off-ului UEFA Conference League, ultima rundă înaintea fazei grupelor.

Farul Constanța a întâlnit-o la Ovidiu pe HJK Helsinki, din Finlanda. După o primă repriză fără goluri, oaspeții au deschis scorul în minutul 50 prin Toivio. Avantajul nu a durat foarte mult, pentru că Budescu a găsit o pasă excelentă pentru Rivaldinho, care l-a învins pe portarul advers (58). Același Budescu a centrat și la reușita de 2-1 a lui Mihai Popescu (82), cel care a stabilit scorul final.

Un meci disputat a fost și la Sfântu Gheorghe, unde Sepsi și Bodø/Glimt, din Norvegia, au încheiat la egalitate, 2-2. Oaspeții au marcat primii, prin Moumbagna (19), în timp ce câștigătoarea Cupei României a replicat prin golul lui Alimi din penalty (48). Având inițiativa, norvegienii au preluat din nou conducerea după șutul excelent al lui Berg (69), înainte ca Matei să transforme pe final o nouă lovitură de pedeapsă (81). În minutele de prelungire, Sepsi putea chiar să obțină victoria, însă șutul lui Ștefănescu a fost blocat de portarul advers.

Calificarea în grupele UEFA Conference League se va decide în urma jocurilor retur, programate joi, 31 august.

Mult succes, Farul Constanța și Sepsi OSK Sf. Gheorghe!