Reprezentativa feminină U17 a României are programat un stagiu de pregătire în luna iulie, în cadrul căruia va disputa și două jocuri amicale în compania selecționatei similare a Moldovei.
- 13 iulie, ora 18:30: România U17 – Moldova U17, LIVE pe www.frf.tv
- 15 iulie, ora 18:30: România U17 – Moldova U17, LIVE pe www.frf.tv
Meciurile se vor disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea, acolo unde tricolorele vor fi cantonate pe toată perioada stagiului de pregătire, programat între 10-16 iulie 2024!
Această acțiune va marca și debutul pe banca tehnică a noului antrenor al lotului de junioare U17, Iosif Damaschin. Fostul atacant al Rapidului (1984-1991) și ulterior antrenor în cadrul centrului de copii și juniori al giuleștenilor, a antrenat și echipa feminină a Rapidului, alături de Speranța Popescu, înainte de a accepta rolul de antrenor la reprezentativa feminină U17.
Acesta s-a alăturat staff-ului tehnic al loturilor feminine în luna mai, fiind prezent, alături de Nina Anca, și la Turneu de Dezvoltare WU16 care a avut loc în luna mai, în Moldova.
Lotul convocat pentru această acțiune:
PORTARI: Ruxandra Nine (CSȘ Târgoviște), Diana Toth (Universitatea Cluj);
FUNDAȘI: Georgiana Nicolae (FC Rapid 1923), Irina Apostol (Politehnica Timișoara), Sara Borțea (Farul Constanța), Violeta Bogos (Farul Constanța), Jeaqueline Craiovanu (Farul Constanța), Irina Cicoș (Universitatea Cluj), Angelina Geambazu (Farul Constanța);
MIJLOCAȘI: Yasmina Turcu (Universitatea Cluj), Federica Ciobotaru (Venezia Calcio 1985 | Italia), Mara Banciu (FC Rapid 1923), Anastasia Lionte (AFC Botoșani), Mădălina Dodu (FC Rapid 1923), Aida Bucșă (Politehnica Timișoara), Greta Dumitriu (UD Aldaia CF | Spania);
ATACANȚI: Maria Olah (Atletico Madrid | Spania), Ariana Bucșă (Politehnica Timișoara), Lorena Mihăilesc (Politehnica Timișoara), Corina Colibaba (CS Gloria 2018 BN), Lorelai Zanfir (Universitatea Craiova), Anabelle Nombot (FK Csikszereda), Patricia Todea (AD Arganda FC | Spania), Arianna Jugănaru (-).
Junioarele U17 debutează în calificările pentru WU17 EURO în noiembrie!
Tricolorele mici vor debuta în calificările pentru turneul de calificare din această toamnă în Grupa B2, alături de Ucraina, Malta și Moldova.
Turneul se va desfășura în perioada 11-19 noiembrie 2024, în Malta, conform următorului program:
13 noiembrie: Ucraina – Moldova, Malta – ROMÂNIA
16 noiembrie: Ucraina – Malta, ROMÂNIA – Moldova
19 noiembrie: ROMÂNIA – Ucraina si Moldova – Malta
Turneul final al Campionatului European de Junioare U17 se va desfășura în Insulele Feroe, în mai 2025!