© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mâine, sâmbătă, 3 iunie, de la ora 21:00, Dinamo și Campionii FC Argeș se reîntâlnesc, de această dată în manșa retur a barajului pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Atât meciul celor de la Dinamo, cât și cel al Gloriei Buzău, vor putea fi urmărite live de românii din afara țării pe www.frf.tv!

Programul meciurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1:

TUR: 

  • Gloria Buzău – UTA Arad 0-0
  • Dinamo – Campionii FC Argeș 6-1

RETUR:

Sâmbătă, 3 iunie, ora 21:00

  • Campionii FC Argeș – Dinamo

Duminică, 4 iunie, ora 21:00

  • UTA Arad – Gloria Buzău

Victorie categorică pentru Dinamo în prima manșă

Luni, pe Arena Națională din București, într-o atmosferă ideală pentru fotbal, Dinamo trecea de Campionii FC Argeș cu scorul de 6-1, la capătul, probabil, celui mai bun meci făcut de formația antrenată de Ovidiu Burcă în acest sezon. Putem spune că situația calificării este în mare parte rezolvată, dar în fotbal este posibil orice, cele 90 de minute cântărind diferit în funcție de miza fiecărui joc.

După doar un sezon petrecut în liga secundă, primul din istorie, Dinamo are șansa de a reveni în prima ligă. În schimb, argeșenii pot reveni în Liga 2 după două sezoane petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc, timp în care au reușit și o calificare în play-off!

Partida dintre cele două formații se va juca pe stadionul Orășenesc din Mioveni și nu la Pitești, pe terenul unde argeșenii și-au disputat meciurile în acest sezon.

Returul dintre UTA și Gloria Buzău începe de la „0-0”

Tabela de marcaj a rămas nemodificată la finalul partidei de duminică, 28 mai, dintre Gloria Buzău și UTA Arad. Deși pornea ca favorită, fiind formația de primă ligă, UTA nu a pus probleme la poarta apărată de Denis Rusu decât în startul partidei, Gloria fiind ulterior la conducerea jocului, ratând șansa de a deschide scorul în câteva rânduri.

Cele 90 de minute de așteptare se pot transforma în 120 de minute, în cazul în care cele două formații se vor afla la egalitate și la finalul timpului regulamentar, suspanul putând fi prelungit la eventualele lovituri de departajare care ar putea desemna câștigătoarea.

În mod cert, un avantaj pentru arădeni față de meciul tur va fi cel al terenului propriu, publicul din Arad fiind recunoscut pentru atașamentul față de club și modul în care își încurajează favoriții la meciuri.