Damian Militaru (58 de ani) este unul dintre numele de referință ale fotbalului românesc la final de secol 20. Lansat în fotbalul mare de Jiul Petroșani, a fost transferat de Dinamo, apoi a făcut pasul spre marea rivală Steaua. Acolo a cunoscut gloria, cu 11 trofee câștigate în roșu și albastru, seri magice de Liga Campionilor și adversari de top.
A cochetat cu echipa națională în timpul Generației de Aur, a fost aproape de Mondialul francez din 1998, a devenit primul marcator român în Liga Campionilor și ultimii ani ai carierei i-a petrecut la Jiul. Unde se află și acum, în Liga 3, în încercarea de a reda strălucirea echipei care l-a crescut și pe care a purtat-o în suflet peste tot pe unde l-a dus fotbalul.
Locul în istorie, Simeone și Mondialul ratat
Un mijlocaș apreciat în epoca sa, Militaru a fost promovat la echipa mare a Jiului în 1990 și a avut nevoie de trei sezoane pentru a face pasul spre Dinamo. A stat un an în „Groapă”, apoi Steaua l-a adus în Ghencea pentru a-i schimba traiectoria și statutul.
Damian Militaru este primul fotbalist român care a marcat în Liga Campionilor de la schimbarea denumirii din Cupa Campionilor Europeni. A făcut-o într-un meci jucat într-o altă eră a fotbalului, în 1994, când militarii mergeau pe „Da Luz” din Lisabona cu Țiți Dumitriu pe bancă, cu Didi Prodan, Doboș, Gâlcă, Panduru și Ilie Stan în teren. Ceilalți marcatori în înfrângerea cu 1-2? Joao Pinto și Claudio Caniggia!
Bine integrat în echipa care domina fotbalul românesc la mijlocul anilor 1990, Militaru s-a bucurat din plin de o viață de fotbalist care l-a purtat pe marile stadioane ale Europei și i-a oferit șansa de a-și măsura forțele cu câteva dintre cele mai mari nume pe care le-a dat Sportul Rege de-a lungul istoriei sale.
I-a avut adversari pe Okocha, Gascoigne, Caniggia sau Simeone și spune că actualul antrenor al celor de la Atletico Madrid este oponentul care i-a pus cele mai mari probleme în teren: „Țin minte când am jucat în Ghencea cu Atletico Madrid. Am jucat pe un teren foarte greu, se juca om la om pe tot terenul. La un moment dat am avut un atac dur asupra lui Simeone. M-a ținut minte și, când am jucat la Madrid, mi-a spart apărătoarea”, a spus fostul mijlocaș, pentru Superscore.
A fost în lotul lărgit al lui Anghel Iordănescu înaintea Mondialului din 1998, rămas până astăzi ultimul la care a participat naționala României. Dar concurența teribilă l-a făcut să privească din fața televizorului cum generația condusă de Hagi și Popescu e eliminată de Croația în faza optimilor de finală: „Pe timpul acela nu aveai cum să joci. Era Generația de Aur care a crescut împreună, era greu să intri în familia lor”
Jiul, dragostea eternă
Cu un CV care numără patru campionate, trei Cupe ale României și trei Supercupe ale României, Damian Militaru se consideră în continuare un miner, chiar dacă nu a pășit niciodată într-o mină: „A venit un director de la mina la care eram angajat. Echipa mergea prost, a venit în vestiar și ne-a adus salopete, tot ce trebuia pentru a ne echipa. Am zis, la momentul ăla, că plec și mă las de fotbal și tot nu intru în mină. Mi-e frică jos, sub pământ, nu e așa ușor”.
Jiul e echipa la care a crescut și cea la care și-a încheiat cariera de fotbalist. E locul căruia îi spune acasă, unde s-a întors pentru a pune umărul la reconstrucție: „Cea mai fericită perioadă a fost la Steaua, dar am plecat în fotbalul de performanță de aici. Când am plecat de la Jiul, dorința mea a fost să mă întorc, să deschid o școală de fotbal și să scot copii pentru echipa mare”, a declarat Militaru.
Cu experiența omului care a cunoscut de la firul ierbii fotbalul adevărat, se bucură de respectul și admirația oamenilor din Petroșani. Are misiunea de a-i da Jiului fotbaliști cu care să atace promovarea în Liga 2 și e privit ca nimeni altul: „Acum antrenează la centrul de copii și juniori și la echipa mare. Pentru noi, e o legendă vie, e foarte iubit de toată lumea. Pentru că își dă sufletul în continuare pentru Jiul Petroșani”, spune și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroșani.
Damian Militaru s-a retras din fotbalul profesionist în tricoul Jiului. Marele său regret este că hoții l-au lăsat fără colecția impresionantă de tricouri. Dar nu au reușit să-i ia și pasiunea pentru sportul care i-a oferit totul în viață și care l-a transformat în legenda de astăzi. O legendă care vrea să mai vadă Jiul în linia întâi, așa cum se întâmpla odinioară!
