CS United Galați, campioana României, a obținut calificarea în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din futsalul mondial! United Galați se numără astfel printre cele mai bune 16 echipe din Europa.

Într-o companie selectă, alături de Uragan Ivano-Frankivsk – campioana Ucrainei, Szombathelyi Haladás – campioana Ungariei și celebra Benfica Lisabona – multipla campioană a Portugaliei, CS United Galați, campioana României, a dat peste cap toate calculele specialiștilor și a încheiat pe locul trei Grupa a IV-a a Main Round-ului UEFA Futsal Champions League, grupă găzduită de Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați.

Trupa pregătită de Florin Ignat a început cu stângul lupta pentru un loc care să îi asigure prezența în faza următoare a competiției, înfrîngere, fără drept de apel în fața formației ucrainene Uragan Ivano-Frankivsk, scor 0-5. În aceeași zi, Benfica Lisabona a dispus de Szombathelyi Haladás cu 3-1.

În cea de-a doua etapă, ziua a doua a turneului găzduit de Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați, Benfica Lisabon a trecut Uragan Ivano-Frankivsk, scor 4-1. A urmat meciul-vedetă, cel dintre CS United Galați și Szombathelyi Haladás. La capătul unei partide dramatice, campioana României s-a impus cu scorul de 4-2!

Meciurile din Grupa a IV-a a Main Round-ului au continuat pe malul Dunării sâmbătă, după o zi de pauză. În primul meci, Uragan Ivano-Frankivsk și Szombathelyi Haladás au încheiat la egalitate, 4-4, rezultat în urma căruia, CS United Galați era deja calificată în Elite Round!

În aceste condiții, ultimul meci al turneului de la Galați a fost unul fără miză, Benfica Lisabona impunându-se în fața campioanei României cu scorul de 8-1.

„Suntem foarte bucuroși de această calificare, ne-am dorit-o foarte mult, iar diferența s-a făcut la meciul cu Haladas, campioana Ungariei. Am întâlnit adversari mult mai puternici, dar am reușit să ne mobilizăm când a trebuit și să reușim calificarea. Mă bucur de asemenea că le-am putut oferi fanilor gălățeni, care au fost din nou fantastici, un spectacol pe măsura acestei competiții. În faza de elită ne așteaptă însă meciuri de genul celui cu Benfica, cu echipe de la nivelul de vârf din futsal, dar noi vom juca să ne bucurăm de experiență. Nu vom mai aduce jucători, le vom da minute băieților să se bucure de reușita calificării. Doresc să îi felicit și pe ceilalți români care s-au calificat în Elite Round. Este vorba despre antrenorul Gabriel Dobre și jucătorul Emil Răducu, fostul căpitan al naționalei României, care au reușit calificare cu Luxol St Andrews, multipla campioană a Maltei”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

Așadar, futsalul românesc are doi antrenori în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League, Florin Ignat – CS United Galați și Gabriel Dobre – Luxol St Andrews, Malta. De ani buni, Luxol St Andrews, echipa românilor Gabriel Dobre și Emil Răducu, câștigă titlul în Malta și are evoluții excelente în Liga Campionilor

Pentru CS United Galați aceasta este a doua prezență în top 16 din UEFA Futsal Champions League. În sezonul 2020/2021, cel de debut în competiția continentală, formația gălățeană s-a oprit în 16-imi după ce în precedentele două tururi a eliminat Ashdod Dolphins, campioana din Israel, victorie 1-0, la Galați, și Rekord Bielsko-Biała, campioana Poloniei, victorie 6-3, în Polonia. În 16-imi United a jucat în Kazahstan cu puternica Kairat Almaty și a pierdut, scor 1-6.

S-au calificat în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League formațiile: Palma Futsal (Spania), Anderlecht (Belgia), Kairat Almaty (Kazakhstan), Sporting Lisabona (Portugalia), Novo Vrijeme, Futsal Pula (ambele din Croația), Barcelona (Spania), Luxol St Andrews (Malta), Dobovec (Slovenia), Benfica Lisabona (Portugalia), Uragan (Ucraina), United Galați (România), Loznica-Grad (Serbia), Piast Gliwice (Polonia), Feldi Eboli (Italia) și FK Chrudim (Cehia).

Iată lotul campioanei României care a reușit calificarea în Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League.

CS UNITED GALAȚI: Toniţă, Ignat, Daniel Araujo, Cardenas, Dos Santos, Cârdei, Burdujel, Dudau, Cireș, Crăciun, Crișan, Oană, Petică, Matei, Arhire

Articol de Adi Dobre