Foto: Ziarul Unirea

Cinci victorii din cinci meciuri jucate este punctajul obţinut de liderii seriilor a doua şi a noua, după meciurile disputate sâmbătă în cadrul celui de-al treilea eşalon. Şi alte patru echipe, CSA Steaua, Viitorul Şelimbăr, CS Minaur Baia Mare şi Unirea Dej, au procentaj de 100% în actuala ediţie de campionat. Toate au câte un meci amânat din cauza unor rezultate pozitive la testarea COVID-19, în cazul bucureştenilor şi băimărenilor fiind vorba de echipele lor, în timp ce dejenii vor juca duminică meciul din această etapă.

Huşana Huşi, primul eşec din acest sezon

Liderul seriei întâi, Huşana Huşi, a făcut primul pas greşit din actualul sezon, după un debut fulminant, cu patru victorii în patru meciuri. Derby-ul cu Foresta Suceava le-a fost fatal huşenilor, care au pierdut cu 3-0 şi au cedat fotoliul de lider în favoarea celor de la Şomuz Fălticeni care au remizat cu Ştiinţa Miroslava în celălalt derby al zilei.

Echipa din Huşi nu a fost singurul lider de serie care şi-a întrerupt seria meciurilor perfecte din acest sezon. CSM Râmnicu Sărat a remizat la Ianca, iar Corona Braşov la Râşnov, dar cele două echipe şi-au păstrat fotoliul de lider în seriile lor.

Etapa a cincea a mai consemnat o schimbare de lider, în seria a opta, acolo unde Şoimii Lipova a urcat de pe trei pe unu, după victoria de pe terenul fostului lider CSC Dumbrăviţa.

Ineditul etapei a fost dat unicul gol înscris de satelitul celor de la Sepsi OSK în duelul cu un alt satelit din Liga 1, AFC Astra. Reuşita gazdelor de vineri i-a aparţinut secundului echipei mari, Robert Ilyes, care a marcat la 46 de ani şi opt luni!

Duminică se mai dispută trei partide, Fotbal Club Rapid 2 – AFC Progresul 1944 Spartac, ACSO Filiaşi – ACS Vediţa Coloneşti M.S. şi CS Unirea Ungheni 2018 – FC Unirea Dej, urmând ca partidele nedisputate din cauza rezultatelor pozitive la testarea COVID-19 să fie reprogramate pentru prima dată disponibilă din calendarul competiţional al Ligii 3

Iată rezultatele meciurilor disputate vineri şi sâmbătă:

SERIA 1

CS Sporting Juniorul Vaslui – CS Dante Botoşani 1-2 (1-1)
Robert Rusu (36) / Andrei Merticariu (28), Marius Cojocaru (55)

CSM Paşcani – ACS Bradu Borca 2-2 (1-2)
Ioan Huţanu (45 – pen.), Lucian Apostol (71) / Răzvan Gorea (4), Marius Onofraş (17 – pen.)

ACS Foresta Suceava – ACS Huşana Huşi 3-0 (1-0)
Robert Martin (30), Andrei Cerlincă (58), Lucian Sîncelean (90+3)

CS Ştiinţa Miroslava – ACS Şomuz Fălticeni 2-2 (2-0)
Andrei Florean (15), Giani Unghianu (32) / Frank Tchassen (61), Christ Afalna (81)

ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Bucovina Rădăuţi 1-2 (0-2)
Antonio Agafiţei (88) / Robert Ciobanu (23), Alin Florescu (40)

SERIA 2

CS Avântul Valea Mărului – CS Sporting Lieşti 1-2 (1-1)
Lucian Murgoci (15) / Adrian Grigoraş (3 – pen.), George Bîrlădeanu (83)

CS Viitorul Ianca – CSM Râmnicu Sărat 1-1 (0-0)
Marius Dima (81) / Ionuţ Roman (62)

CSM Focşani 2007 – ACS Sportul Chiscani 6-0 (3-0)
Mihai Negoiţă (4), Brian Lemac (12), Valentin Ghenovici (42 – pen.), Alexandru Taciuc (69), Sergiu Jurj (82, 85)

CS Făurei – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2-3 (0-1)
Cristian Stoian (75), Fineas Roată (84) / Gabriel Răducan (33), Cristian Sîrghi (51), Marius Matei (77)

CSM Bacău – ACS Dacia Unirea Brăila 0-3 (0-2)
Gabby Batchabi (7), Patrick Petre (33, 84)

SERIA 3

SC Popeşti-Leordeni – ACS Recolta Gheorghe Doja 2-0 (1-0)
Cosmin Novac (6), Viorel Dinu (56)

CS Gloria Albeşti – ACS Înainte Modelu 1-5 (1-2)
Cezar Beşleagă (7) / David Gârniţă (3 – aut.), Cristian Vasile (8, 77, 88), Gabriel Teodorescu (71)

ACS Mostiştea Ulmu – ACSM Olteniţa 6-1 (3-1)
Alexandru Stoian (21, 84), Nicuşor Romanescu (42, 58), Marian Mihai (44), Iulian Ilie (73) / Ovidiu Stan (24)

CSA Axiopolis Sport Cernavodă – FC Viitorul Constanţa SA 2 3-1 (3-1)
Marius Tudorică (30), Cosmin Ionică (32), George Rusu (39) / Luca Andronache (18)

AS FC Agricola Borcea – CS Afumaţi 0-1 (0-0)
Florin Geană (49)

SERIA 4

CS Concordia Chiajna 2 – SC Dinamo 1948 SA 2 1-1 (1-0)
Ovidiu Marin (9) / Geani Creţu (72 – pen.)

CS Tunari – SC Fotbal Club FCSB SA 2 0-2 (0-2)
Cristian Dumitru (11), Rareş Trif (26)

AFC Metalul Buzău – CS Baloteşti 3-0 (1-0)
Andrei Pavel (19, 62 – pen.), Andrei Badea (52)

SERIA 5

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – AFC Astra 2 1-2 (0-0)
Robert Ilyeş (68) / Dragoş Gheorghe (46), Gabriel Şerban (79)

AFC Odorheiu Secuiesc – CS Blejoi 1-1 (0-1)
László Szöcs (75) / Constantin Năstase (26)

ACS SR Municipal Braşov – ACS Kids Tâmpa Braşov 4-0 (1-0)
Sebastian Iordache (27), Cenk Firat (65), Robert Fekete (72), Ştefan Răchişan (83 – pen.)

ACS Olimpic Cetate Râşnov – CSM Corona Braşov 1-1 (0-1)
Raul Drugă (90+4) / Bogdan Cîrstian (27)

CSO Plopeni – ACS KSE Târgu Secuiesc 0-2 (0-0)
Tamás Becze (54), Gothard Gajdó (72)

SERIA 6

CSM Alexandria – ACS FC Academica Clinceni 2 5-2 (1-2)
Cosmin Neagu (12 – pen., 60, 63), Mario Ioana (57), Marius Matei (65) / Andrei Gheorghiţă (7), Bogdan Ilie (28 – pen.)

CSM Flacăra Moreni – Universitatea Craiova 2 4-2 (2-2)
Cristinel Constantin (1), Tiberiu Calofir (12 – pen.), Adrian Pătulea (51, 68) / Andrei Burlacu (27 – pen., 36)

CSO Petrolul Potcoava – ACS Unirea Bascov 0-1 (0-0)
Alin Călin (56 – pen.)

AS FC Pucioasa – CS Sporting Roşiori 2008 1-1 (1-0)
Alexandru Iamandache (7) / Emmanuel Ernest (87)

SERIA 7

ACS Viitorul Şelimbăr – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 3-2 (2-2)
Alexandru Curtean (2), Andrei Roşu (40), Alexandru Neacşu (90 – pen.) / Constantin Roncea (6), Bogdan Dănăricu (25)

ACS Minerul Costeşti – CSM Jiul Petroşani 2-2 (1-2)
Mihai Rădulescu (35), Valentin Mihalcea (89) / Moise Bădărău (8), Gabriel Turcu (33)

CS Viitorul Dăeşti – AFC Hermannstadt 2 3-2 (1-1)
Radu Georgescu (34), Florian Pîrvu (48 – pen.), Ion Marian (55) / Adrian Şter (16, 81 – pen.)

SERIA 8

CSC Dumbrăviţa – CS Şoimii Lipova 1-2 (0-1)
Octavian Drăghici (67 – pen.) / Michel Vlad (39), Marcel Bercu (90+2)

ACS Fortuna Becicherecu Mic – ACS Progresul Ezeriş 0-2 (0-1)
Rafael Hrudei (30 – pen.), Dănuţ Drăgoi (52)

ACS Progresul Pecica – ACS Poli Timişoara 0-2 (0-1)
Marius Călin (36, 55)

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Avântul Periam 4-1 (1-0)
Cristian Pădurariu (3, 78), Mahadi Kayondo (84, 90+2) / Lucian Vidican (51)

SERIA 9

CSM Avântul Reghin – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj 1-2 (1-1)
Károly Hárkó (36) / Cosmin Tilincă (3), Alin Dioşan (73)

CS Ocna Mureş – AFC Unirea 1924 2-1 (1-1)
Cătălin Uţă (7), Flaviu Chişu (47) / Alexandru Circov (23)

ACS Industria Galda – CSO Cugir 1-4 (0-3) (foto)
Răzvan Frenţiu (70) / Tudor Şaucă (6, 15, 74), Lusien Contra (44)

SERIA 10

CS Progresul Şomcuta Mare – CSC Sânmartin 1-1 (0-1)
Ştefan Ilieş (90+4) / Cezar Bud (29 – aut.)

ACS FC Someşul Dej – CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 2-3 (1-1)
Ionuţ Dobrea (9), Paul Colţa (65) / Luigi Pop (2), George Contraş (90+2), Marius Leitan (90+4 – pen.)

CS Luceafărul Oradea – ACS Unu Fotbal Club Gloria 0-0

Rezultatele şi marcatorii etapelor anterioare: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 |

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ