CAO a fost fondat la 25 mai 1910, reînființat în 2017, iar în acest an va disputa barajul pentru promovarea în Liga 3 după un parcurs de excepție în L4 Bihor!

Club Atletic Oradea (CAO) sau Nagyváradi Atletikai Club (NAC), cum era cunoscut la momentul fondării (Oradea fiind atunci parte a Imperiului Austro–Ungar), a luat ființă la data de 25 mai 1910, istoricul moment consemnându-se în cafeneaua Emke, locul preferat al intelectualilor orădeni la acea vreme.

După perioade tumultoase în campionatul maghiar și cel al Regatului României, serii regionale câștigate și schimbări de denumiri, internaționali care i-au îmbrăcat tricoul și turnee în străinătate, CAO avea să obțină primul titlu de campioană națională în 1944, în Ungaria, și abia în 1949 în România!

Titlul național obținut “acasă” este sub denumirea ICO (Întreprinderea Comunală Oradea). CAO devenea astfel prima echipă după Rapid Viena, care reușea să cucerească titlul în două țări diferite, Gheorghe Váczi (de două ori golgheter al Diviziei A în perioada petrecută la Oradea) fusese în această a doua campanie de succes principala armă a team-ului orădean, o echipă spectaculoasă care de multe ori oferea meciuri de infarct, cu goluri multe, o veritabilă „gașcă nebună” timpurie.

În 1956, sub denumirea Progresul, câștigă Cupa României sub comanda lui Camil Scherz. După această performanță, conceptul de „CAO” dispare. În 1963 Crișana (CAO), abandonată de autoritățile locale ajunge în Divizia B, iar Crișul (FC Bihor) reușea promovarea în Divizia A. Cei mai valoroși jucători ai Crișanei ajung la Crișul, unde vor scrie istorie, în anii ’60, în timp ce Crișana se desființează (de voie, de nevoie) cedând locul de Divizia B unei echipe venită pe filieră sovietică, muncitorească, Flamura Roșie Oradea.

Club Atletic Oradea s-a reînființat în 2017 la inițiativa unui grup de oameni inimoși, care prin acest proiect au dorit să readucă în competiție formația istorică a Oradiei, totodată umplând golul fotbalistic lăsat de dispariția FC Bihor și redând Clubului Atletic, dreptul său istoric de a reprezenta Oradea, Bihorul și Crișana. De la reînființare, echipa a reușit o promovare în Liga 4 (2018), iar acum, la 110 ani de la înființare reușind calificarea la barajul de promovare pentru Liga 3, după un tur de campionat fără greșeală.