Deși campioana a fost deja stabilită, echipele revin pe teren în această săptămână pentru etapa a 9-a din SuperLiga Feminină, hotărâte să lupte pentru un loc pe podium!
Două dintre cele patru meciuri programate vor putea fi urmărite în direct pe FRF.TV și PRO Arena:
- FK Csikszereda – CS Gloria 2018 BN, 3 mai, ora 15:00 pe FRF.tv
- Universitatea Cluj – Farul Constanța, 4 mai, ora 13:00 pe PRO Arena.
Meciul decisiv pentru titlu s-a disputat săptămâna trecută, iar campioana a fost deja stabilită. În etapa cu numărul 9, echipele revin pe teren pentru a continua lupta, de această dată, pentru stabilirea pozițiilor finale din clasament. În acest weekend urmează dueluri importante care pot influența locurile de pe podium!
Primul fluier se aude la Miercurea Ciuc, unde formația CS Gloria 2018 BN este așteptată de FK Csikszereda. Cum titlul de Campioană a SuperLigii nu mai este în joc, atenția ciucanelor se mută pe lupta pentru locul 2 în clasament. Bistrițencele intră în acest duel de pe poziția 4, la doar 3 puncte în spatele Universității Cluj. Meciul de sâmbătă poate schimba ordinea clasamentului pentru ultimele 2 echipe.
Duminică începem ziua la Cluj, cu vizita campioanei proaspăt declarate. Chiar dacă trofeul este al lor, jucătoarele Farului vor să încheie sezonul fără înfrângere. Pentru clujence, parcursul din acest sezon a fost unul dificil, cu o singură victorie în cele 8 meciuri disputate. Cu toate acestea, jucătoarele sunt hotărâte să lupte până la final pentru a-și demonstra adevăratul potențial.
Tot duminică, de la ora 11:00, sunt programate și cele 2 partide din play-out. Vasas Femina, ocupanta locului secund în clasament, primește vizita formației de la Sibiu, FC Hermannstadt. O victorie pe teren propriu ar putea apropia echipa din Odorheiu Secuiesc de fruntașa play-out-ului, Atletic Olimpia Gherla, care în acest weekend evoluează în deplasare, la Alba Iulia.
FK Csikszereda – CS Gloria 2018 BN (3 mai, ora 15:00, în direct pe FRF.tv )

Péter Kollár, antrenor FK Csikszereda: „Am avut meciuri dificile cu Bistrița, balanța s-a înclinat puțin în favoarea noastră, dar nu am reușit să câștigăm partida. Acum mă aștept ca fetele să intre pe teren cu o mentalitate eliberată, dar orientată spre victorie. Ne dorim ca în ultimele 4 meciuri să oferim spectacol suporterilor noștri, pe care îi așteptăm la întâlniri.”
Csilla Balázs, jucătoare FK Csikszereda: „Ne-am pregătit pentru meciul din weekend cu o victorie în Cupă. Am reușit să câștigăm cu un joc bun. Sperăm că vom fi la fel de eficiente și vom obține cele 3 puncte, victoria și locul 2 care vine odată cu acestea.”
Cristina Cerescu, jucătoare CS Gloria 2018 BN: „Mergem în deplasare cu încredere. Știm ce vrem, dar și cum trebuie să abordăm acest meci. Vom arăta că suntem puternice și hotărâte! Vom lupta pentru fiecare minge și fiecare punct și nu vom lăsa nimic la voia întâmplării – asta e mentalitatea noastră și ne dorim să demonstrăm acest lucru din primul până în ultimul minut!”
Claudia Bistrian, jucătoare CS Gloria 2018 BN: „Sâmbătă jucăm un meci important împotriva echipei din Miercurea Ciuc. Știm că întâlnim un adversar puternic, dar ne-am pregătit bine și suntem concentrate. Ne dorim foarte mult cele trei puncte pentru a continua lupta pentru locul 3. Vom aborda meciul cu încredere, dar mai ales cu determinare. Suntem pregătite să luptăm pentru fiecare minge!”
Universitatea Cluj – Farul Constanța (4 mai, ora 13:00, în direct pe PRO Arena)

Claudia Chiper, jucătoare Farul Constanța: „Vom aborda cu aceeași seriozitate meciul ca și pe cel din campionat, pentru că mentalitatea noastră este de a câștiga fiecare partidă. Cupa este un obiectiv si ne dorim trofeul”.
Vasas Femina – FC Hermannstadt (4 mai, ora 11:00)

Dan Călinescu, antrenor FC Hermannstadt: „Ne-am pregătit temeinic și abordăm acest meci cu maximă responsabilitate.”
Denisa Chirilă, jucătoare FC Hermannstadt: „Nu subestimăm pe nimeni – vom juca serios de la primul până la ultimul minut.”
Raluca Dinescu, jucătoare FC Hermannstadt: „Suntem concentrate și pregătite să demonstrăm pe teren cât de mult ne dorim victoria.”
CSM Unirea Alba Iulia – Atletic Olimpia Gherla (4 mai, ora 11:00)

Estera Prunar, jucătoare CSM Unirea Alba Iulia: „Suntem conștiente că fiecare meci este o nouă provocare, dar și o nouă șansă de a ne arăta progresul. Luptăm pentru fiecare minge, una pentru alta, și pentru toți cei care cred în noi. Nu promitem perfecțiune, dar promitem pasiune, curaj și inima pusă pe teren până la ultimul fluier.”
Daniela Mateș, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: „Mergem la Alba cu un moral foarte bun după calificarea în semifinalele Cupei României, un rezultat care ne dă încredere și motivație. Ne dorim să ne bucurăm de fotbal, să facem un joc solid și să obținem toate cele trei puncte. Obiectivul nostru este să terminăm play out-ul pe prima poziție și cu cat mai multe puncte.”
Toate informațiile despre partidele din această etapă vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot vedea rezumatul etapei, rezultatele și declarații ale echipelor!