Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara a găzduit marți seară primul duel din semifinalele Ligii I Fortuna la futsal. Față în față s-au aflat formațiile CFR Timișoara, locul 4 în clasament la finalul sezonului regular, și liderul Autobergamo Deva.

Ca și în precedentele trei confruntări din acest sezon (două în campionat și una în Cupa României), cea care s-a impus a fost Autobergamo Deva, scor 4-2, succes în urma căruia gruparea hunedoreană a făcut un pas important spre marea finală.

Prima repriză a meciului de la Timișoara a aparținut echipei Autobergamo Deva, care a deschis scorul încă din minutul 2 prin Antonio „Toni” Hinojosa Montero. Tot spaniolul, care a jucat pentru prima oară în România la Informatica Timișoara, a fost cel care a majorat scorul 9 minute mai târziu. Antonio „Toni” Hinojosa Montero avea să fie omul meciului.

În repriza secundă CFR Timișoara a evoluat mult mai bine și a reușit să egaleze prin golurile lui Boda (minutul 25) și Fernandes (minutul 28). A ieșit însă din nou la rampă Antonio „Toni” Hinojosa Montero, care a anulat dramatismul din finalul partidei marcând de două ori, minutele 36 și 37.

„Un meci frumos, pentru public. În prima repriză am jucat mai bine, apoi în primele zece minute ale reprizei secunde am fost puțin demoralizați, e normal, antrenor nou, jucătorii puțin timorați, dar cred că e o victoria meritată. Toni și-a făcut treaba, de asta e pivot, să marcheze, mă bucur pentru el, pentru toți jucătorii, mai avem puțin de muncit, dar cred că suntem pe drumul cel bun. Mai avem o victorie acasă, la Deva, că e foarte important, nu s-a câștigat încă nimic”, a declarat Cosmin Gherman, antrenorul echipei Autobergamo Deva, pentru Radio Timișora.

„Dacă eram mai maturi în fața porții puteam învinge. Cel mai bun jucător al lor a fost portarul Roberto Voin. Păcat, am pregătit foarte bine jocul, ne doream să câștigă, cred că am fost peste ei, dar maturitatea lor, tinerețea lotului nostru au făcut diferența”, a spus Robert Lupu, antrenorul-jucător al formației gazdă, pentru Radio Timișoara.

Duelul dintre CFR Timișoara și Autobergamo se mută la Deva pentru cel puțin un meci, în 17 aprilie. Merge mai departe echipa care bifează prima două victorii.

CSF CFR 1933 Timișoara – Autobergamo Deva 2-4 (0-2), Sala Sporturilor Constantin Jude – Timișoara
Arbitri: Curta Ovidiu Dan (Târgu Mureș), Deaconu Laurențiu (Berceni) – Gunciu Roberto Florentin (Popești-Leordeni)
Observator: Ivănescu Marian (București)

Duelul din cea de-a doua semifinală, unde față în față se vor afla formațiile FK Odorheiu Secuiesc și CS United Galați, va debuta miercuri, 13 aprilie, în Harghita.

Articol de Adi Dobre