Liga I la futsal programează mâine, marți, 14 septembrie, confruntarea dintre Autobergamo Deva și CS United Galați. Acesta este primul mare derby al sezonului în Liga I!

Față în față se vor afla două dintre cele mai puternice echipe din futsalul românesc, două formații de tradiție, două grupări care au ca obiectiv titlul de campioană și în acest sezon.

Autobergamo Deva și CS United Galați sunt echipele care ofereau la finalul sezonului 2016-2017 cea mai disputată finală a Ligii I! Victoria de atunci, scor 3-2, a reprezentat însă ultimul succes în Liga I pentru gruparea hunedoareană, care în acest sezon e hotărâtă să pună capăt perioadei de secetă. Cu un nou antrenor principal, spaniolul de origine braziliană Victor Acosta Garcia, cu o mulțime de achiziții făcute în această vară, Autobergamo Deva pare favorită în confruntarea cu CS United Galați, reprezentanta futsalului românesc în UEFA Futsal Champions League.

Petrișor Toniță: „Pe jucători îi știm foarte bine!”

Gălățenii nu se tem însă de adversari! Oamenii lui Florin Ignat au pornit spre Deva cu foarte mult optimism. „E primul derby din acest sezon, un derby pe care îl așteptăm cu mare nerăbdare. Ne-au lipsit astfel de meciuri. După achizițiile făcute înaintea acestui sezon, Autobergamo Deva pare a fi o echipă nouă. Doar antrenorul principal și preparatorul fizic sunt noi la echipă. Pe jucători îi știm foarte bine! Sunt convins că va fi un meci tare, la finalul căruia sper să câștigăm”, a spus intrenaționalul Petrișor Toniță, cel care s-a întors în această vară acasă la Galați. Toniță a apărat ultima oară poarta adversarei de mâine, Autobergamo Deva!

Antrenorul-jucător Florin Ignat nu va putea conta în această partidă pe serviciile lui Andrei Crăciun. „E o absență importantă”, a ținut să precizeze Florin Ignat, care a continuat: „Nu vom putea conta nici acum pe brazilianul Lucas Bonifácio dos Santos, alias Coquinho. Deși am depus de ceva vreme toate actele pentru ca el să primească viza de România, cred că abia săptămâna viitoare se va rezolva. Meciul cu Deva va fi un meci disputat, echilibrat. Ne cunoaștem foarte bine adversarul și sper să ne întoarcem cu cele trei puncte la Galați”.

Dorin Popa: „Acum vom vedea unde suntem cu adevărat”

“Autobergamo Deva turează motoarele pentru debutul în noul sezon! După ce a stat în prima etapă, trupa pregătită de Victor Acosta Garcia este nerăbdătoare și speră să debuteze cu dreptul în noua stagiune. „Sper să avem un plus față de meciurile amicale. Sper de asemenea ca relațiile de joc s-au îmbunătățit și ele. Va fi un meci greu, așa cum vor fi și altele, pentru că nu suntem doar noi și Galațiul în Liga I. Mai sunt echipe tari, capabile să pună probleme. Abia acum însă vom vedea unde suntem cu adevărat. Avem un lot numeros, așa cum nu am mai avut demult! Aștept să joace cât mai mulți, pentru că, repet, avem un lot numeros. După mai bine de un an și jumătate vom juca din nou cu porțile deschise în Liga I! Îi așteptăm la sală pe fanii noștri”, a spus Dorin Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.

Etapa a II-a a Ligii I sezonul 2021-2022 a debutat duminică la Odorheiu Secuiesc. Formația gazdă, FK Odorheiu Secuiesc, și nou-promovata CFR 1933 Timișoara au oferit un spectacol total. Condusă cu 0-3, FK Odorheiu Secuiesc a revenit și s-a impus cu 6-4!

Etapa a II-a:

Duminică, 12 septembrie
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CFR 1933 Timișoara 6-4 (2-3), „Sala Rákóczi”, Odorheiu Secuiesc
Au marcat: Bálint (16, 40), Szécsi (17), Miklós (32), Tankó (36), Balázsi (38) / Lupu (6), Plopeanu (12), Florin Matei (13, 40)
FFK: Grigoraș – Szécsi, Balázsi, Kedei, Bálint; Miklós, Kerestély, Kanyó, Tankó, Gálfi
CFR: Lungu – Lupu, Fernandes, Ilaș, Matei, Milovac; Lupu, Plopeanu, Filimon, Melițanu, Trion, Codrean, Vârlan
Arbitri: Mihai Alexandru Kiuță (Brașov), Florin Aurelian Macovei (Galați) – Dragoș Mocanu (Brăila)
Observator: Sebastian Captan (Galați)

Marți, ora 18:00, în direct la Digi Sport
Autobergamo Deva – CS United Galați, Sala Sporturilor, Deva
Arbitri: Vlad Ciobanu (Iași), Bogdan Hanceariuc (Iași) – Liviu Dârjan (Brașov)
Observator: Gabriel Gherman (București)

  • echipa Luceafărul Buzău stă în această etapă
  • partida CFF Clujana Cluj – Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști a fost amânată

Articol de Adi Dobre