Academia Națională de Fotbal a dat startul înscrierilor pentru cursul Business Excellence in Football Management, dedicat președinților, managerilor și persoanelor cu rol executiv din cluburile de fotbal și futsal. 

Cluburile sportive profesioniste sunt businessuri cu creștere rapidă, care necesită un leadership sustenabil și o viziune deschisă asupra dezvoltării pe termen lung. Programul Business Excellence in Football Management a fost conceput pentru a oferi liderilor și profesioniștilor din industria sportivă instrumentele de business necesare pentru a avansa și dezvolta nivelul cluburilor pe care le conduc, pentru a înțelege dinamica relațiilor cu jucătorii și fanii, și pentru a crește performanțele echipei.

Business Excellence in Football Management este structurat sub forma unui mini-MBA și contribuie la dezvoltarea gândirii strategice, a leadershipului și a expertizei manageriale necesare creșterii competitivității cluburilor sportive. 

Programul este organizat în 5 module de curs care acoperă subiecte de leadership, strategie, finanțe, marketing și fiscalitate și va avea loc în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022. Modulele vor fi susținute de traineri și specialiști cu experiență de predare și practică, atât din lumea sportului, cât și din afara ei, experimentați în transmiterea de bune practici de business care pot fi aplicate imediat.

Conținutul programului este adaptat la realitățile actuale, generate de tendințe, provocări și oportunități în contextul pandemiei.

Înscrieri și mai multe detalii despre curs – AICI 

Programul este organizat de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Școala de Afaceri ASEBUSS.