Anul 2019 va fi unul plin de partide importante pentru naționalele României.

Seniorii dispută meciurile din preliminariile EURO 2020, turneu final la care Bucureștiul va găzdui patru partide, iar tricolorii U21 participă după o pauză de 21 de ani la Campionatul European. Acolo unde, în faza grupelor, vor întâlni trei forțe ale continentului.

Federația Română de Fotbal vă oferă posibilitatea de a descărca un calendar pentru anul 2019 care celebrează performanța naționalei U21 și prezența la EURO a tinerilor fotbaliști români.

Rezoluție: 3840 x 2160 (descarcă AICI)1920 x 1080 (descarcă AICI)

Martie, luna „de foc”

Primăvara aduce partidele decisive pentru calificarea la EURO ale juniorilor U17 și U19. Tot atunci, naționala pregătită de Cosmin Contra debutează începe parcursul spre turneul final din 2020.

20 martie: România – Austria (Tur de Elită U17), Irlanda – România (Tur de Elită U19)
23 martie: Suedia – România (preliminarii EURO 2020), Italia – România (Tur de Elită U17), Rusia – România (Tur de Elită U19
26 martie: România – Feroe (preliminarii EURO 2020), Turcia – România (Tur de Elită U17), România – Azerbaijan (Tur de Elită U19)

Iunie, EURO și două deplasări

La începutul verii, tricolorii au două partide departe de casă, în Norvegia și Malta, dar, mai important, reprezentativa de tineret joacă la Campionatul European.

7 iunie: Norvegia – România (preliminarii EURO 2020)
10 iunie: Malta – România (preliminarii EURO 2020)
18 iunie: România – Croația (U21 EURO 2019)
21 iunie: Anglia – România (U21 EURO 2019)
24 iunie: Franța – România (U21 EURO 2019)

Toamna, decisivă pentru EURO 2020

În perioada septembrie – noiembrie, seniorii dispută ultimele jocuri din drumul spre EURO, în timp ce noua generație U21 debutează în campania de calificare la Campionatul European din 2021.

5 septembrie: România – Spania (preliminarii EURO 2020)
8 septembrie: România – Malta (preliminarii EURO 2020)
10 septembrie: Danemarca – România (preliminarii U21 EURO 2021)
10 octombrie: România – Ucraina (preliminarii U21 EURO 2021)
12 octombrie: Feroe – România (preliminarii EURO 2020)
14 octombrie: România – Irlanda de Nord (preliminarii U21 EURO 2021)
15 octombrie: România – Norvegia (preliminarii EURO 2020)
14 noiembrie: România – Finlanda (preliminarii U21 EURO 2021)
15 noiembrie: România – Suedia (preliminarii EURO 2020)
18 noiembrie: Spania – România (preliminarii EURO 2020)
19 noiembrie: Irlanda de Nord – România (preliminarii U21 EURO 2021)

Ca și până acum, FRF TV va transmite meciurile naționalelor de juniori care se dispută pe teritoriul României și, cu ajutorul altor federații, posibil și o serie de alte partide importante.