Echipa națională de fotbal pe plajă a României se pregătește pentru participarea în cel de-al treilea turneu preliminar al Diviziei A din Liga Europeană – 2016. Vineri, sâmbătă și duminică, la Siofok, tricolorii vor evolua într-o grupă din care fac parte și Portugalia, Rusia și Belarus.
Până atunci, România dispută un meci amical cu Bulgaria, chiar pe terenul care va găzdui partidele oficiale din Ungaria. Confruntarea este programată miercuri, de la ora 21:00 (ora României). Cele două formații s-au întâlnit de patru ori, doar în teste de pregătire care au avut loc în această vară: tricolorii s-au impus de trei ori, iar bulgarii au repurtat un succes. Bulgaria va juca, tot la Siofok, în cel de-al treilea turneu preliminar al Diviziei B din Liga Europeană – 2016.

LOTUL ROMÂNIEI
Portari: Ionuț FLOREA, Laurențiu GHEORGHE;
Jucători de câmp: Iulian RĂVOIU, Ionel POSTEUCĂ, Adrian TĂNASE, Liviu CROITORU, Raj CĂRĂULEANU, Bogdan CIOCĂNEL, Marian MĂCIUCĂ.
Antrenor-jucător: Viorel FARCAȘ

Victorie în cel mai recent duel cu Portugalia

România s-a întâlnit cu adversarele pe care le va avea în turneul preliminar din Ungaria doar în meciuri oficiale (preliminariile Cupei Mondiale și Liga Europeană). Cu portughezii, tricolorii s-au duelat de cinci ori, iar bilanțul cuprinde o victorie, o remiză (transformată în succes al lusitanilor la loviturile pentru departajare) și trei înfrângeri (golaveraj: 15-23). Cu excepția primei confruntări (câștigată de iberici cu 5-2, în preliminariile Cupei Mondiale), partidele s-au jucat în Liga Europeană, competiție în care, de la o întâlnire la alta, românii le-au pus probleme tot mai mari portughezilor: după 1-6 (în 2010) și 4-5 (în 2011), a urmat, tot în 2011, un 3-3 (6-7 după loviturile pentru departajare), după care a venit singurul succes al tricolorilor, 5-4 (în 2012). Ediția din 2012 a Ligii Europene este singura de până acum în care Portugalia nu a terminat competiția pe unul dintre primele trei locuri.

Succes cu Belarus în Liga Europeană

În disputele cu Rusia, România are o victorie și opt eșecuri (golaveraj: 20-59). Cele două formații s-au duelat în Liga Europeană de șapte ori și de fiecare dată tricolorii au fost învinși: 3-9, 1-11 și 4-6 (în 2010), 2-5 și 1-8 (în 2011), 2-7 (în 2012) și 0-5 (în 2013). Singurul succes al românilor, 5-3, a fost repurtat în 2010, în preliminariile Cupei Mondiale. O victorie au adunat tricolorii și în confruntările cu Belarus, alături de o înfrângere (golaveraj: 5-8). Românii au triumfat (3-2) în 2009, în singura întâlnire din Liga Europeană.

9 dintre cele 18 ediții ale Ligii Europene desfășurate până acum au fost câștigate de Portugalia și Rusia. Portughzii au triumfat de cinci ori (ultima dată – în 2015), iar rușii au fost cei mai buni de patru ori (ultima dată – în 2014)

8 dintre ultimele 9 ediții ale Ligii Europene au fost câștigate de Portugalia și Rusia.