Echipa națională de fotbal pe plajă a României s-a impus și în ultimul dintre cele două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Greciei disputate în această săptămână, la Xylokastro. 

Miercuri, la finalul celor 36 de minute de joc, scorul a fost 3-3, iar egalitatea s-a menținut în prelungiri, perioadă în care nu s-a marcat niciun gol. S-a ajuns la executarea loviturilor pentru departajare și, la fel ca în confruntarea de marți, tricolorii au punctat de mai multe ori decât adversarii: 2-1.

Selecționerul Viorel Farcaș a început duelul cu următorii jucători: Valentin DUMITRICĂ – Ionel POSTEUCĂ, Gabriel DOBRE, Marian MĂCIUCĂ, Bogdan CIOCĂNEL. Rezerve la startul întâlnirii au fost: Ionuț FLOREA – Adrian TĂNASE, Liviu CROITORU, Dorel ZAHARIA, Marius JALBĂ, Viorel FARCAȘ.

Golurile României au fost marcate de Adrian Tănase, Bogdan Ciocănel și Ionuț Florea. La loviturile pentru departajare, au înscris Marian Măciucă și Ionel Posteucă.

Prima partidă de la Xylokastro, disputată marți, a fost câștigată de tricolori cu 3-2 la loviturile pentru departajare (a fost 5-5 la finalul prelungirilor).
”În clasamentul mondial, Grecia stă mai bine decât România. Însă i-am condus mereu și, cu toate că arbitrajul le-a fost favorabil, am triumfat în ambele meciuri. N-ar fi fost rău să-i întâlnim pe greci într-unul dintre turneele preliminare ale Diviziei A din Liga Europeană! Însă vom fi adversari indirecți”, a declarat Valeriu Ioniță, managerul reprezentativei tricolore.

Ediția din acest an a Ligii Europene va începe în 1 iulie, la Moscova. România va debuta în 8 iulie, la Sanxenxo, orașul spaniol care va găzdui confruntările din cel de-al doilea turneu preliminar.