Liga 1 continuă să aducă în prim-plan și în noul sezon fotbaliști tineri datorită regulii obligativității cluburilor de a folosi un jucător U21, regulă implementată de Federația Română de Fotbal.

Noul sezon a început promițător pentru jucătorii eligibili regulii U21, fotbaliști născuți cu 1 ianuarie 1996. Cluburile de prima divizie au folosit 37 de jucători în runda inaugurală, 24 dintre aceștia au fost titular, iar 13 au bifat pe teren toate cele 90 de minute.

Au ieșit în evidență, prin reușitele lor, botoșăneanul Lorand Fulop (foto), cel care prin golul său din partida de la Cluj a asigurat echipei conduse de Costel Enache un rezultate de egalitate, și dinamovistul Deian Sorescu, cel care prin reușita sa a adus victoria formației din Ștefan cel Mare.

Această rundă a adus cinci debuturi în Liga 1 pentru jucători U21: Căbuz (Hermannstadt), Chindriș (Botoșani), Boboc (Viitorul), Pitu (Viitorul) și Costea (Gaz Metan) fiind numele care au evoluat în premieră în primul eșalon.

Cel mai tânăr dintre ei este mijlocașul Alexi Pitudela Viitorul, copmponent al naționalei U17, el fiind primul jucător născut în anul 2002 care evoluează pe prima scenă. 


CFR Cluj – FC Botoșani 1-1

Vinicius (26) / L. Fulop (48)

CFR Cluj: Manea (integralist), Costache (din minutul 60)
FC Botoșani: Oaidă (integralist), L. Fulop (titular, 82 de minute), Chindriș (din minutul 90+4)

Hermannstadt – Sepsi 1-0
Blănaru (11)

Hermannstadt: Căbuz (integralist)
Sepsi: Drăghici (integralist), Hamed (dinminutul 52)

Astra – FCSB 1-0
Llullaku (43)

Astra: Balaure (integralist), V. Gheorghe (din minutul 86)
FCSB: Nedelcu (titular, 45 de minute), Fl. Coman (titular, 45 de minute), Man (integralist), Moruțan (din minutul 46)

Viitorul – Dunărea Călărași 0-1
Honciu (4)

Viitorul: Ciobanu (titular, 45 de minute), Boboc (titular, 45 de minute), T. Băluță (titular, 83 de minute), I. Hagi (integralist), Drăguș (integralist), Pitu (din minutul 71)
Dunărea: Drăghiceanu (titular, 59 de minute), Simion (din minutul 59)

Dinamo – Voluntari 2-1
Salomao (61), Sorescu (75) / Ricardinho (57)

Dinamo: Moldoveanu (titular, 60 de minute), Sorescu (din minutul 60), Tîrcoveanu (din minutul 85)
Voluntari: Pîrcălabu (titular, 79 de minute), Tudorie (din minutul 79)

Gaz Metan – Concordia 2-1
Chamed (27), Fortes (90+3) / Guessan (39)

Gaz Metan: Olaru (integralist), Costea (din minutul 82)
Concordia: Fota (integralist)

U Craiova 1948 Club Sportiv – Poli Iași 0-0

Craiova: Popa (titular, 73 de minute), Cicâldău (integralist), Markovic (din minutul 73), Burlacu (integralist)
Poli Iași: Panțîru (integralist), Chelaru (integralist), P. Petre (din minutul 77)


Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa 1 a Ligii I, ediția 2018-2019

Portar: Căbuz (Hermannstadt)

Fundași: Manea (CFR), Chindriș (FC Botoșani), Boboc (Viitorul), Fota (Concordia), Popa (Craiova), Panțîru (Poli Iași)

Mijlocași: Oaidă (FC Botoșani), L. Fulop (FC Botoșani), Costache (CFR), Drăghici (Sepsi), Hamed (Sepsi), Balaure (Astra), V. Gheorghe (Astra), Nedelcu (FCSB), Moruțan (FCSB), Ciobanu (Viitorul), T. Băluță (Viitorul), I. Hagi (Viitorul), Pitu (Viitorul), Drăghiceanu (Dunărea), Simion (Dunărea), Sorescu (Dinamo), Tîrcoveanu (Dinamo), Pîrcălabu (Voluntari), Olaru (Gaz Metan), Costea (Gaz Metan), Cicâldău (Craiova), Chelaru (Poli Iași), P. Petre (Poli Iași)

Atacanți: Fl. Coman (FCSB), Man (FCSB), Drăguș (Viitorul), Moldoveanu (Dinamo), Tudorie (Voluntari), Markovic (Craiova), Burlacu (Craiova)

Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.