Foto: CNI

Programate inițial pe Arcul de Triumf, cele două jocuri de pregătire din septembrie ale naționalei conduse de Florin Bratu se vor disputa în Ghencea și la Voluntari.

Meciul României U21 – Anglia U21 va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Steaua, iar partida contra Georgiei U21 se va disputa marți, 7 septembrie, de la aceeași oră, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari. Duelul tricolorilor U21 contra Angliei va fi primul jucat de o națională pe stadionul Steaua.

Cele două amicale ale tricolorilor lui Florin Bratu sunt partide de pregătire înaintea Campionatului European. În 2023, România va participa la a treia ediție consecutivă de EURO, de această dată în calitate de gazdă, alături de Georgia. Semifinalistele ediției de peste doi ani vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Și echipa națională a României la U20 va avea două meciuri amicale în luna septembrie, contra Portugaliei U20, acasă, și în fața Angliei U20, în deplasare. Selecționata lui Bogdan Lobonț se va duela marți, 2 septembrie, de la ora 19:00, pe stadionul Anghel Iordănescu contra Portugaliei U20, iar partida contra Angliei U20 va avea loc luni, 6 septembrie, la St. George’s Park.

Toate partidele selecționatei U21 vor putea fi urmărite la TVR 1. Meciurile României U20 sunt transmise de Digi Sport. În curând, biletele vor fi puse în vânzare.