Tricolorii Under 21 continuă drumul spre EURO 2021! Partida cu Finlanda se va disputa la Voluntari, pe stadionul “Anghel Iordănescu, în data de 14 noiembrie, de la ora 20:00. Biletele sunt disponibile online, numai pe site-urile bilete.frf.ro și pe bilete.ro.

Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele titularului va fi inscripționat pe toate). Prețul unui bilet este 15 lei, intrare generală.

Pe lângă opțiunea livrării, suporterii au și varianta print-at-home, prin care își pot imprima singuri biletele, fără costuri suplimentare. IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail.

Biletele vor fi disponibile și la stadion, în zilele de 13 și 14 noiembrie, între orele 12:00 și 20:00.

Acesta este al doilea meci disputat de selecționata U21 la Voluntari, după ce luna trecută a învins Irlanda de Nord, 3-0, partida jucându-se cu casele închise!