Selecționata Under 21 a României a disputat azi, în Spania, la Marbella Football Center, primul meci sub comandat lui Daniel Isăilă, împotriva reprezentativei similare a Rusiei.

Elevii lui Daniel Isăilă au început bine jocul, reușind să ajungă de câteva ori periculos la poarta adversă, însă apărarea noastră a cedat la primul atac consistent al rușilor, care au deschis scorul în minutul 19. Aflați la început de drum, pentru prima oară în această formulă, jucătorii noștri s-au găsit mai greu pe teren, iar prima repriză s-a încheiat cu un șut bun al lui Ianis Hagi din lovitură liberă.

Tricolorii au început mai bine repriza secundă, reușind să egaleze repede, în minutul 49, prin nou-intratul Virgil Ghiță, care a reluat în plasă o centrare a lui Hagi. Echipa noastră a prins curaj, iar Dragoș Nedelcu a prins un șut frumos, care a lovit însă bara porții adverse. Apoi, Florinel Coman a creat o fază frumoasă în careu, însă mingea trimisă de el în fața porții nu a avut niciun destinatar.

Rușii au revenit în joc și au punctat de două ori în două minute, 68 și 69. Tricolorii nu au mai avut forța să revină, iar adversarii lor au mai punctat de două ori până la final. 

ROMÂNIA: 1. Relu Stoian – 22. Tiberiu Căpușă (2. Alex Pașcanu, 65), 4. Răzvan Popa, 6. Paul Iacob (5. Virgil Ghiță, 46), 3. Andrei Radu – 16. Dragoș Nedelcu – Cpt.  – 11. Mihai Dobre (24. Andrei Ciobanu, 46), 10. Ianis Hagi (21. Marco Dulca, 75), 20. Vlad Dragomir (14. Olimpiu Moruțan, 46), 7. Florinel Coman (25. Alexandru Cicâldău, 65) – 9. Adrian Petre (18. Robert Răducanu, 65).

Luni, jucăm cu Danemarca

Reprezentativa U21 mai are programat încă un amical în cadrul cantonamentului din Spania. Pe 27 martie, de la ora locală 13:00, selecționata pregătită de Daniel Isăilă va evolua împotriva reprezentativei similare a Danemarcei, tot la Marbella Football Center. Revenirea în țară e programată după partida cu nordicii.