Selecționerul Mirel Rădoi a nominalizat marți, 28 mai, cei 23 de jucători din lotul României pentru Campionatul European U21.

Anunțul a fost făcut în direct, în cadrul unui eveniment organizat la Federația Română de Fotbal, urmat de o conferință de presă susținută de Mirel Rădoi, o premieră în ceea ce privește convocările la lotul național.

Naționala de tineret va fi prezentă după o pauză de 21 de ani la turneul final găzduit în luna iunie de Italia și San Marino. Tricolorii se află într-o grupă alături de Croația, Anglia și Franța.

„Lipsește unul dintre cei mai importanți jucători, Răzvan Marin. Din păcate, Ajax nu a fost de acord ca el să participe la turneul final, acesta fiind programat în afara datelor oficiale. Am încercat să aleg cei mai buni jucători, cei mai în formă. Vor fi și jucători nefericiți în urma deciziei, dar nu am putut convoca mai mult de 23 de jucători”, a spus Mirel Rădoi.

Cei 23 de jucători convocați de Mirel Rădoi la EURO 2019 sunt următorii:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adițională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Lorand Fulop (FC Botoșani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.