Reprezentativa Under 21 a României dispută în septembrie două jocuri din preliminariile Campionatului European 2017, ce va fi găzduit de Polonia.

Pe 2 septembrie, de la ora 20:30, la Mediaș, tricolorii U21 întâlnesc Luxemburg, iar patru zile mai târziu, pe 6 septembrie, de la ora 19:45, la Aalborg, vor juca împotriva Danemarcei.

Acțiunile de presă pentru meciul care se va desfășura vineri pe stadionul Gaz Metan sunt programat pe 1 septembrie, astfel:

– ora 17:00 – antrenament oficial Luxemburg (deschis presei primele 15 minute)
– ora 18:00 – conferință de presă România
– ora 18:30 – conferință de presă Luxemburg
– ora 19:00 – antrenament oficial România (deschis presei primele 15 minute)

Biletele de intrare pentru partida cu Luxemburg se găsesc deja la casieriile de la stadionul din Mediaș. Programul acestora este de la 11:00 la 19:00, exceptând ziua meciului, când programul va fi prelungit până la ora de start a partidei.

Prețul unui tichet este de 10 lei, intrare generală. Accesul în stadion se va face cu 2 ore înainte de startul meciului, deci începând cu ora 18:30.

Programul grupei 5 a preliminariilor EURO 2017

2015
31 martie: Țara Galilor – Bulgaria 3-1
16 iunie: ROMÂNIA – Armenia 3-0
4 septembrie: ROMÂNIA – Bulgaria 0-2, Luxemburg – Țara Galilor 1-3
8 septembrie: Armenia – ROMÂNIA 2-3, Bulgaria – Luxemburg 3-0
9 octombrie: Luxemburg – ROMÂNIA 0-1, Danemarca – Țara Galilor 0-0, Bulgaria – Armenia 2-0
13 octombrie: Danemarca – Bulgaria 1-0, Armenia – Luxemburg 1-1
13 noiembrie: ROMÂNIA – Danemarca 0-3, Țara Galilor – Armenia 2-1
17 noiembrie: Țara Galilor – ROMÂNIA 1-1, Danemarca – Armenia 2-0

2016
25 martie: Bulgaria – Țara Galilor 0-0, Luxemburg – Danemarca 0-1
29 martie: ROMÂNIA – Țara Galilor 2-1, Luxemburg – Bulgaria 0-0, Armenia – Danemarca 1-3
2 septembrie: ROMÂNIA – Luxemburg, Țara Galilor – Danemarca
6 septembrie: Danemarca – ROMÂNIA, Țara Galilor – Luxemburg, Armenia – Bulgaria
7 octombrie: Bulgaria – Danemarca, Luxemburg – Armenia
11 octombrie: Bulgaria – ROMÂNIA, Armenia – Țara Galilor, Danemarca – Luxemburg

Câștigătoarea grupei se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.