Naționala antrenată de Daniel Oprescu a pierdut la limită, 1-2, meciul amical disputat marți la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, cu Slovacia.

Cel de-al doilea joc dintre cele două formații se va disputa joi, 24 noiembrie, de la ora 11:00, tot la Buftea.

Prima repriză a confruntării a fost una echilibrată, însă slovacii au intrat în avantaj la pauză după golul marcat în minutul 41 de căpitanul Suslov, care a șutat la colțul scurt din interiorul careului.

La pauză, Daniel Oprescu a efectuat trei schimbări, iar jocul tricolorilor s-a schimbat în bine. Totuși, după ce Ianis Stoica a lovit bara (55), slovacii s-au desprins la două goluri după reușita lui Javro (57).

Patru minute mai târziu, dominarea noastră a fost răsplătită, Ianis Stoica marcând din careu după o centrare a lui Ahmed Bani.
Stoica putea restabili egalitatea în minutul 72, dar acesta a ratat lovitura de la 11 metri dictată de “centralul” Coza după un henț în careu al lui Csaba.

 

Tricolorii pierd astfel primul meci amical cu Slovacia, dar se pot revanșa joi, de la ora 11:00, partidă ce se va disputa tot la Buftea.

LIVE | România U18 – Slovacia U18 1-2

Au marcat: I. Stoica (61) / Suslov (41), Javro (57)

România: 1. Tătaru – 2. Iana (16. Pascu, 18), 6. Tălmaciu, 5. Vita, 3. Ștefanovici – 15. Perianu (cpt.), 18. Szondi (17. Bako Casiadi, 46) – 7. Stoica, 10. Bratu (20. Bani, 46), 11. Vasluian (21. Bălan, 58)– 9. Suciu (14. Tanasă, 46). Selecționer: Daniel Oprescu
Rezerve: 12. Opric, 4. Chilili, 8. Pănoiu, 13. Mitran, 19. Derbac, 22. Ad. Ilie

Slovacia: 1. Kukucha – 4. Geschwandter, 5. Redeky, 3. Sivon, 17. Selecky (18. Stefancin, 74) – 14. Balasz – 9. Repa (2. Javro, 53), 8. Piliar, 6. Csaba (11. Szetei, 81), 7. Suslov (cpt.) – 16. Olejnik (13. Kohut, 74). Selecționer: Stanislav Macek
Rezerve: 12. Fruhwald, 10. Kubik, 15. Majkut

Lotul convocat de Daniel Oprescu pentru aceste partide:

Portari: Alexandru Tătaru (Fotbal Club Rapid București), Raul Opric (UTA Arad)

Fundași: Andrei Iana (LPS Cetate Deva), Mădălin Pascu (Unirea 04 Slobozia), David Tălmaciu (SR Municipal Brașov), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Daniel Vita (Akademia Pușcaș), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Adrian Ilie (CFR Cluj), Ștefan Ștefanovici (Juniorul Vaslui)

Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Bako Casiadi Soma (Cszikszereda Miercurea Ciuc), Ioan Derbac (CFR Cluj), Botond Szondi (Cszikszereda Miercurea Ciuc), Ianis Stoica (Petrolul Ploiești), Florin Bălan (FC Voluntari), Ahmed Bani (FC Dinamo București), Mario Bratu (Petrolul Ploiești), Ion Vasluian (Ripensia Timișoara), Ștefan Pănoiu (FC Rapid București)

Atacanți: Toni Suciu (Akademia Pușcaș), Andrei Tanasă (Politehnica Iași)