”Tinerii” tricolori merg la Rotterdam pentru amicalul cu Sparta, formație aflată pe al cincilea loc în campionatul olandez.
 
Astăzi, juniorii au avut programat un singur antrenament, la prânz, iar după amiază s-au prezentat, rând pe rând, în fața staff-ului, pentru discuții individuale de analiză tactică. 
 
În cantonamentul de la Oldeberkoop a ajuns și Robert Grecu, chemat de urgență de antrenorul Bogdan Vintilă. În schimb, din cauza accidentărilor, au fost trimiși acasă Denis Ciobotariu și Tony Kanaloș.
 
La sosirea în Olanda, Robert Grecu nu și-a ascuns bucuria convocării la națională: “Evident că sunt fericit. Poate chiar e prea puțin spus. Am plâns de bucurie. Am ratat participarea la primul tur de calificare din Andorra din cauza unei accidentări. Acum am avut varicelă și eram în urmă cu pregătirea. Acum sunt pregătit sută la sută. Sigur că îmi pare rău pentru colegii mei care s-au întors acasă. Sper să pot ajuta echipa să mergem la EURO și astfel să se întoarcă și ei alături de noi. În Bulgaria vom fi 20. Mă felicit că, după anunțarea lotului, nu m-am predat și m-am pregătit chiar și mai mult, așa cum îmi ceruse domnul Vintilă. Am venit cu multă poftă de fotbal pentru că știu că, fără această calificare la EURO, ne putem pierde ca generație. De aceea, sunt pregătit să mă pun în slujba echipei“.