Fiind ultimele teste înaintea debutului în calificările pentru Campionatul European, staff-ul reprezentativei Under 17 a României a solicitat ca intrarea la jocurile cu Polonia programate miercuri, 28 septembrie, și vineri, 30 septembrie, să fie restricționată.

La cele două partide care se vor disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea, ambele cu începere de la ora 16:00, vor avea acces doar reprezentanții presei (în baza unei solicitări prin e-mail la adresa comunicare@frf.ro), reprezentanții Federației Poloneze de Fotbal și ai Federației Române de Fotbal.

Partidele vor fi liveTEXT pe site-ul FRF.ro, iar rezumatul acestora va fi disponibil pe FRF TV, canalul oficial de YouTube.