Partida s-a disputat la Telki, pe terenul Centrului de Fotbal al Federației Maghiare, locaţie unde se va juca şi meciul revanşă. Acesta este programat pentru joi, 5 noiembrie, de la ora locală 11:00 (12:00 ora României).

Înainte de începerea partidei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor care şi-au pierdut viaţa vineri seara, în tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti.

Golurile Ungariei au fost reuşite de Szobolszlai (8), Opavszky (66) şi Toth (80).

Selecţionerul Gabriel Manolache i-a folosit în acest meci pe Andrei Cristea – Giovani Popescu (56 Marius Țiereanu), Răzvan Ivan, Ricardo Farcaș, Sebastian Ignat (56 Andrei Veleanu) – Alexandru Gologan, Eduard Crișan, Mihael Onișa (71 Radu Chiriac), Alexandru Duminică – Robert Bairam (51 Denis Politic), Vlad Chera (68 Attila Gritto)

Nu au jucat: Dragoș Petrișor – Andrei Mierlea