Mijlocașul Andrei Mărginean (CS Zlatna) are o șansă unică a carierei. Internaționalul de juniori ar putea ajunge în luna iulie, la împlinirea vârstei de 16 ani, în Anglia, la Manchester United!

Alba produce în continuare, iar după Gheorghe Grozav (Terek Groznîi) şi Nicolae Stanciu (Anderlecht), ex-uniriştii componenţi ai selecționatei României, acum este rândul puştiului precoce din Zlatna. Mărginean traversează o perioadă foarte bună. La finele anului trecut a fost inclus în lotul naţional al României Under 16, în luna ianuarie a fost convocat la reprezentativa “tricoloră”, iar luna aceasta a debutat în echipa naţională, în turneul din Cipru.

În drum spre un club imens

Până în luna iulie, când poate semna contractul conform normelor în vigoare, Mărginean va merge în luna aprilie timp de trei săptămâni la Manchester United, în pregătiri, pentru a trece probele medicale și a se acomoda cu rigorile fotbalului britanic. Monitorizat și pe timpul turneului internațional al naționalei Under 16 în Cipru, Andrei Mărginean a fost văzut marţi la lucru, la amicalul România – Italia, scor 0-3, acesta intrând în teren la începutul actului secund. 

“Nu-mi imaginam că un club aşa mare se interesează de mine”

Roadele muncii de 4 ani la CS Zlatna încep să-și arate roadele, iar alți doi tineri jucători Vlad Truță și Alexandru Kiraly vor pleca în luna mai la Atalanta, la academia clubului din Serie A, după ce au fost urmăriți pe DVD-uri. La partida amicală între România și Italia, au fost prezenți reprezentanți ai altor cluburi celebre din Europa. “Manchester United reprezintă un club foarte mare, vă daţi seama că aş vrea sa plec acolo la o vârstă fragedă, dar nu aş vrea să vorbesc dinainte. Am fost uimit când am aflat despre acest posibil transfer, nu-mi imaginam că un club legendar precum Manchester United o să fie interesat de mine, acum trebuie să muncesc din ce în ce mai mult. Încă nu mă gândesc la transfer, acum sunt în cantonament cu echipa națională a României şi vreau să dau tot ce e mai bun din mine”, a declarat Andrei, care joi va susţine o nouă partidă de verificare, România – Italia, la Buftea.

Al treilea jucător din Alba în Anglia

Aiudeanul David Popa (19 ani), la Birmingham City, şi mihălţanul Nicolae Carnat (18 ani), la Wolverhampton Wanderers, sunt predecesorii săi în fotbalul din Albion. “La noi nu este importantă partea financiară, primordială este dorința copilului și a familiei. Nu o să-l blocăm sub nicio formă, mai ales că este monitorizat de un club atât de important precum Manchester United. Un club precum CS Zlatna dă o adevărată lovitură de imagine prin acest transfer. Toți banii pe care îi vom primi în urma transferului o să-i investim în copii din munții Apuseni, să lucrăm la un nivel ridicat la acest sector juvenil”, a declarat Cristi Aron, președintele CS Zlatna. Andrei Mărginean va pleca în luna aprilie la Academia de Fotbal a clubului la care activează acum celebrul Jose Mourinho, iar în luna iulie, mai precis în 3 iulie, tânărul jucător va semna cu Manchester United, un club imens.

Ionel Danciar: „Este cel mai frumos cadou de ziua mea”

Este o veste extraordinară pentru fotbalul din Alba și tânărul jucător de pe Ampoi, ce scrie istorie pentru formaţia zlătneană, aflată la primul “export” de jucători. „Este un pas imens pentru un club precum al nostru și cel mai frumos cadou posibil de ziua mea. Mărginean are calități extraordinare și se va dezvolta într-un mod remarcabil având șansa să plece la o asemenea vârstă la un club atât de mare precum Manchester United. Proiectul nostru prinde contur, acum începem să culegem roadele. Șeful scouterilor de la Manchester United ne-a transmis să-i angajăm lui Mărginean un antrenor de judo, pentru ca tânărul nostru jucător să progreseze la capitolul forță, până va ajunge să se pregătească la Academia din Manchester”, a spus Ionel Danciar, antrenor la CS Zlatna, care marţi a aniversat împlinirea vârstei de 62 de ani.