Selecţionerul naţionalei Under 16 a României, Gabriel Manolache, a sunat adunarea joi, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, convocând 18 jucători pentru Turneul de Dezvoltare care va avea loc la Albena, în perioada 11-15 aprilie. Dintre aceştia, trei provin de la echipe de peste hotare, iar nouă de la Centrele de Excelenţă ”Tricolor11” Timişoara şi Târgu Mureş.

Cei trei "stranieri" sunt portarul Ionuţ Rus de la Lazio, fundaşul Alex Petrice de la gruparea portugheză Sacavenense şi atacantul Iulian Ilie legitimat la Hombrucher SV. De la Centrul de Excelenţă Timişoara au fost convocaţi fundaşii Ţiereanu, Giosu şi Manolache, mijlocaşul Onişa şi vârful Casian, în timp ce de la Tricolor11 Târgu Mureş au fost selecţionaţi mijlocaşii Horşia, Gritto şi Manole, precum şi vârful Enea.

Meciuri cu Croaţia, Georgia şi Bulgaria

Primul antrenament al naţionalei Under 16 va avea loc joi, la ora 17:00, pe unul din terenurile complexului FRF de la Buftea. Vor urma antrenamente vineri şi sâmbătă, plecarea în Bulgaria, la Albena, fiind programată pentru duminică dimineaţă, la ora 9:30.

România va debuta la Turneul de dezvoltare contra Croaţiei, pe 11 aprilie, la ora 10:30. Două zile mai târziu, de la ora 15:00, "tricolorii" vor întâlni naţionala Georgiei, iar ultimul meci la acest turneu va fi disputat pe 15 aprilie, de la ora 11:00, contra echipei ţării gazdă.

Iată şi lotul convocat pentru această acţiune:

Portari: Andrei Cristea (Regal Sport), Ionuţ Rus (Lazio)

Fundaşi: Ştefan Kovari (LPS Bihorul), Denis Giosu, Darius Ţiereanu, Antonio Manolache (toţi ”Tricolor11” Timişoara), Alex Petrice (Sacavenense)

Mijlocaşi: Radu Zamfir (Sport Team), Radu Chiriac (FC Dănuț Coman), Mihael Onişa (”Tricolor11” Timişoara), Ovidiu Horşia, Attila Gritto, Adrian Manole (toţi ”Tricolor11” Târgu Mureş)

Atacanţi: Giani Creţu (Ceahlăul), Rareş Enea (”Tricolor11” Târgu Mureş), Iulian Ilie (Hombrucher SV), Gabriel Răducan (Dinamo Bucureşti), Denis Casian (”Tricolor11” Timișoara)