O nouă ediție a concursului ”Suporterii anului” a luat startul odată cu votul pentru tricolorul lunii ianuarie! Intră în aplicația Fan Arena by FRF, fă-ți cont sau loghează-te cu contul deja existent și poți câștiga superpremii pe parcursul întregului an!

Descarcă Fan Arena by FRF din App Store (iOS) sau Google Play (Android), creează-ți cont cu adresa de e-mail (sau folosește un cont FRF.tv deja existent ca să te loghezi) și intră în Peluza Tricoloră! Dacă ai deja aplicația mobilă Fan Arena by FRF în telefon, asigură-te că ai actualizat cu ultima versiune din App Store / Google Play.

Votează tricolorul lunii, ghicește scorul la meciurile echipelor naționale și votează golul anului, la final de 2024! Poți câștiga premiile de etapă sau de eveniment și punctezi în clasamentul final. În plus, pe parcursul anului, vor fi introduse și alte modalități de a puncta în ierarhia ”Suporterii anului 2024”.

Timp de 5 zile, în perioada 13-17 februarie 2024, poți vota tricolorul lunii ianuarie. Premiul, acordat prin tragere la sorți, este echipament cu însemnele naționalei în valoare de 1.000 RON (trening de prezentare, tricou de prezentare, hanorac).

Jucătorii nominalizați sunt:

  • Darius Olaru. Golgheter al Superligii, a marcat de 4 ori în primele două jocuri ale lui FCSB în 2024, 4-0 cu UTA Arad și 3-0 cu Universitatea Craiova.
  • Louis Munteanu. Un gol, un assist și o contribuție importantă la încă un gol, practic a fost implicat în cele 3 goluri marcate de Farul Constanța în ianuarie. Două victorii din două!
  • Dennis Man. Evoluții apreciate în startul noului an, și-a trecut în cont un gol (din penalty) și un assist la Parma.
  • Denis Drăguș. A marcat două goluri pentru Gaziantep FK în prima lună a noului an.
  • Florinel Coman. Evoluții bune de la reluarea campionatului, a marcat un gol în victoria lui FCSB, 3-0, cu Universitatea Craiova.

Votezi și punctezi în clasamentul ”Suporterii anului 2024”: 300 de puncte pentru vot, alte 600 de puncte dacă jucătorul ales este câștigătorul! MARELE PREMIU va fi o experiență unică la un meci din deplasare alături de Echipa Națională!

Ce mai poți câștiga:

– Lunar, un pachet format dintr-un trening de prezentare, tricou de prezentare, hanorac;

– Un tricou de joc după fiecare meci al naționalelor de seniori, U21 și U20;

– La final de an, pe lângă marele premiu, un kit de suporter, tricouri de joc, mingi, bilete la meciurile României.

Descarcă Fan Arena by FRF din App Store (iOS) sau Google Play (Android), votează tricolorul lunii ianuarie și intră în concurs!