România a câștigat clar, scor 4-0, după o primă repriză perfectă în care a marcat de trei ori, prin “dubla” lui Pușcaș și eurogolul reușit de Chipciu. După pauză, Dennis Man a stabilit scorul final. În acest moment, echipa lui Contra se află la egalitate de puncte – 7, cu Suedia, în spatele Spaniei.

Selecționerul Cosmin Contra a făcut șapte modificări în echipa de start față de meciul de la Oslo, Norvegia-România, 2-2, introducându-i pe Nedelceru, Cristea, Bancu, Tudor Băluță, Maxim, Marin, Ianis Hagi, iar echipa noastră a început în forță partida. Pușcaș a marcat rapid, în minutul 7, după o centrare a lui Bancu, iar liniștea a fost cuvântul de ordine în jocul echipei nostre.

Atacantul lui Palermo putea semna desprinderea în minutul 17, dar a lovit bara, după ce l-a driblat și pe portarul advers. Nu a mai ratat însă în minutul 29, atunci când, excelent lansat de Keșeru, a făcut “dubla”. Desprinderea a venit de la unul dintre cei mai buni jucători ai dublei Norvegia-Malta, Alexandru Chipciu, care a înscris în minutul 34 din afara careului, la vinclu.

Din păcate, în minutul când Chipciu a înscris, Ionuț Nedelcearu s-a accidentat și a fost schimbat cu Săpunaru.

În repriza a doua, tot echipa noastră a fost cea care a dominat jocul, Keșeru și Răzvan Marin, șut în transversală, puteau face ca diferența să fie una și mai mare. În final, a marcat Dennis Man, prima sa reușită la naționala mare.

Tricolorii bifează o victorie obligatorie în lupta pentru calificarea la turneul final al EURO 2020 și, profitând de victoria Spania contra Suediei, îi egalează pe nordici în clasament.
Următoarele partide ale tricolorilor din preleminarii sunt cu Spania, pe 5 septembrie, și Malta, 8 septembrie, ambele pe teren propriu.

Eliminat în partida de pe stadionul Ta’Qali, după ce a primit două cartonașe galbene, Alexndru Chipciu va ratat meciul cu ibericii de pe Arena Națională.

Cristea, debutantul cu numărul 15 din mandatul lui Contra

Printre cele șapte modificări făcute de selecționerul României pentru meciul cu Malta a fost și titularizarea lui Iulian Cristea. Stoperul de la FCSB este al 15-lea debutant de când Cosmin Contra a preluat echipa națională, în octombrie lui 2017.

4 goluri are George Pușcaș la națională (3 în preliminarii)

Programul grupei F

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2 (Johnsen 49, 83), Malta – România 0-4 (Puşcaş 7, 29, Chipciu 34, Man 90+1), Spania – Suedia 3-0 (Ramos 64-pen., Morata 85-pen., Oyarzabal 87)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Spania 4 4 0 0 11-2 12
Suedia 4 2 1 1 8-7 7
România 4 2 1 1 11-5 7
Norvegia 4 1 2 1 8-7 5
Malta 4 1 0 3 2-10 3
Feroe 4 0 0 4 3-12 0

 

MALTA: 1. Bonello – 22. Z. Muscat, 5. Agius, 4. Borg, 19. Zerafa – 11. R. Muscat, 8. Fenech ( 6. Grech, 59), 7. Mbong, 15. Corbolan (20. Montebello, 84) – 17. Effiong, 21. Gambin (9. Mifsud, 21). Selecționer: Raymond Farrugia
Rezerve: 12. Hogg, 16. Haber – 2. Xuereb, 3. Apap,  10. Nwoko, 13. Vella, 14. Mintoff, 18. Kristensen, 23. Caruana

ROMÂNIA: 12. Tătărușanu-cpt. – 7. Chipciu, 2. Cristea, 4. Nedelcearu (22. Săpunaru, 35), 11. Bancu – 8. Hagi, 5. Băluță, 18. Marin, 20. Maxim (21. Rotariu, 75) – 9. Pușcaș, 13. Keșeru (14. Man, 65). Selecționer: Cosmin Contra
Rezerve: 1. Radu, 16. Lung – 3. Toșca, 6. Nistor, 10. Grozav, 15. Anton, 17. Deac, 19. Țucudean, 23. Stanciu

UPDATE | Tricolorii și-au ales numerele pe care le vor purta diseară. Iată lista: 1. Ionuț Radu • 2. Iulian Cristea • 3. Alin Toșca • 4. Ionuț Nedelcearu • 5. Tudor Băluță • 6. Dan Nistor • 7. Alexandru Chipciu • 8. Ianis Hagi • 9. George Pușcaș • 10. Gheorghe Grozav • 11. Nicușor Bancu • 12. Ciprian Tătărușanu • 13. Claudiu Keșeru • 14. Dennis Man • 15. Paul Anton • 16. Silviu Lung • 17. Ciprian Deac • 18. Răzvan Marin • 19. George Țucudean • 20. Alexandru Maxim • 21. Dorin Rotariu • 22. Cristian Săpunaru • 23. Nicolae Stanciu

Va fi prima confruntare din istorie între cele două selecționate. Până acum, în grupa F, România a pierdut în Suedia, 1-2, a învins acasă Insulele Feroe, 4-1, și a remizat vineri, la Oslo, contra Norvegiei, 2-2 (vezi mai jos rezumatul ↓).

Cosmin Contra mai are la dispoziție 23 de jucători pentru acest meci: Romario Benzar a revenit acasă după un deces în familie, iar Dragoș Grigore este suspendat.

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 60/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 16/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 43/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 9/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 35/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 28/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 31/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 4/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 32/12), George Țucudean (CFR Cluj, 10/3), George Pușcaș (Palermo, 7/2)