Tricolorii au întors fabulos scorul, de la 0-2 la 2-2, și continuă lupta pentru calificarea la EURO 2020. Keșeru, Chipciu și Tătărușanu au avut contribuții esențiale la rezultatul final. 

Echipa națională a disputat în capitala Norvegiei cel de-al treilea joc din preliminariile EURO 2020. În prima parte, ocaziile noastre au venit de la Pușcaș și Grozav, în timp ce Tătărușanu a salvat într-o situație de unu contra unu cu atacantul gazdelor, King.

La pauză a fost egal, 0-0, iar la reluare echipa nostră a controlat jocul, Keșeru fiind blocat de portarul nordicilor, Grytebust.

La faza imediat următoare, norvegienii au deschis scorul după o ezitare în defensiva noastră, Elyounoussi fiind la capătul fazei.

A urmat o nouă ocazie pentru formația noastră, dar același Keșeru nu l-a putut învinge pe goalkeeper-ul norvegian.

Gazdele s-au desprins prin golul lui Odegaard, dar echipa noastră nu a cedat și a continuat să pună presiune pe adversari.

Cu forțe proaspete în ofensivă, Țucudean, Ianis Hagi și Maxim, Keșeru a marcat golul de 2-1, cap din apropierea porții după o recentrare a lui Grigore.

Finalul le-a aparținut jucătorilor noștri, așa cum s-a întâmplat și la Stockholm, care nu au cedat și au crezut până la final. Egalarea a venit de la Claudiu Keșeru, care a marcat din apropierea porții, după un șut deviat al lui Maxim.

Umătorul meci este programat pe 10 iunie, în deplasare, în Malta.

După ce a primit al treilea cartonaș galben din actualele preliminarii, Dragoș Grigore este suspendat și nu va putea evolua cu Malta. El nu va mai face deplasarea cu echipa națională pentru acest joc.

Norvegia – România 2-2 

Au marcat: T. Elyounoussi (56), Odegaard (70) / Keșeru (76, 90+1)

http://stream2.srr.ro:8000

Programul grupei F

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Spania 3 3 0 0 8-2 9
Suedia 3 2 1 0 8-4 7
România 3 1 1 1 7-5 4
Malta 3 1 0 2 2-6 3
Norvegia 3 0 2 1 6-7 2
Feroe 3 0 0 3 3-10 0

 

NORVEGIA: 22. Grytebust – 14. Elabdellaoui-cpt., 6. Nordveit, 3. Ajer, 2. Aleesami – 20. Odegaard, 18. Selnaes, 15. Berge, 19. Henriksen – 10. T. Elyounoussi (9. Kamara, 84), 7. King. Selecționer: Lars Lagerback
Rezerve: 1. Hanse, 12. Rossbach – 4. Strandberg, 5. Rosted, 8. Johansen,  11. M. Elyounoussi, 13. Midtsjo, 16. Svensson, 17. Meling, 21. Johnsen, 23. Daehli

ROMÂNIA: 12. Tătărușanu – 7. Chipciu, 22. Săpunaru-cpt., 21. Grigore, 3. Toșca – 17. Deac, 15. Anton, 23. Stanciu (20. Maxim, 71), 10. Grozav (8. Hagi, 60) – 9. Pușcaș ( 19. Țucudean, 60), 13. Keșeru. Selecționer: Cosmin Contra
Rezerve: 1. Radu, 16. Lung – 2. Benzar, 4. Cristea, 5. Băluță, 6. Nistor,  11. Bancu, 14. Nedelcearu, 18. Rotariu

Până acum, tricolorii au pierdut duelul din Suedia, 1-2, și au învins Insulele Feroe, scor 4-1. De partea cealaltă, Norvegia a fost învinsă în Spania, 1-2, și a remizat pe teren propriu cu Suedia, 3-3.

Rămâi pe frf.ro pe întreg parcursul zilei pentru transmisiuni în direct de la stadion și pentru informații din ziua meciului. Vei afla în premieră echipa de start înaintea jocului!

Lotul convocat de selecționerul Cosmin Contra este:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)