Reprezentativa României a susținut vineri, 16 noiembrie, antrenamentul oficial înaintea partidei cu Lituania, de sâmbătă, din grupa Ligii Națiunilor.

Timp de o oră, tricolorii au exersat împreună cu staff-ul tehnic planul de joc pentru confruntarea cu lituanienii, pe care i-au învins la Vilnius cu 2-1. Ședința de pregătire a avut loc la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Partida cu Lituania este programată sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Aceasta se va disputa fără spectatori în urma deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA.

În aceeași zi, de la ora 16:00, Serbia întâlnește Muntenegru, într-un joc de care depind și șansele României la primele două locuri în grupa 4, seria C, din Liga Națiunilor.

Antrenamentul a fost urmat de conferințele de presă ale lui Ciprian Tătărușanu și Cosmin Contra.

„Este o grupă echilibrată, sperăm ca Serbia să se încurce, iar noi să obținem două victorii. Cred în primul loc, dar nu mai depindem doar de noi. Știm că urnele pentru preliminariile EURO 2020 vor fi stabilite în urma meciurilor din Liga Națiunilor, așa că vom încerca să terminăm cât mai sus în grupă”, a spus Tătărușanu, care a punctat: „Este neplăcut pentru orice jucător să evolueze fără spectatori”.

„Urmează al doilea meci fără spectatori într-un timp foarte scurt. Fac un apel la fani să nu mai fim nevoiți să trăim meciuri astfel, fără susținerea lor. Trebuie să intrăm pe teren motivați să câștigăm partida cu Lituania, avem nevoie de cele trei puncte. Indiferent ce se va întâmpla în Serbia, vom juca pentru unul dintre primele două locuri în Muntenegru. Lituania a demonstrat în meciul tur că nu este o echipă ușor de bătut”, a declarat selecționerul Cosmin Contra.

  • România – Lituania, 17 noiembrie, ora 21:45, stadion „Ilie Oană”, Ploiești – LIVE la PRO TV
  • Muntenegru – România, 20 noiembrie, ora 21:45, stadion „Pod Goricom”, Podgorica – LIVE la PRO TV

Lista jucătorilor convocați pentru meciurile cu Lituania și Muntenegru:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 55/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 6/1), Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 31/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 12/0), Alexandru Pașcanu (Leicester City, 0/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 14/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 6/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 38/5), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 6/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 2/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 26/9), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 2/0), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 CS, 6/0), Ianis Hagi (FC Viitorul, 0/0), Alexandru Maxim (Mainz, 32/3), Ciprian Deac (CFR Cluj, 16/3)

Atacanți: Claudiu Keșerü (Ludogorets, 27/6), George Pușcaș (US Palermo, 2/0), George Țucudean (CFR Cluj, 8/2)

S-au jucat:

• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)
• 11 octombrie | Lituania – România 1-2 (Žulpa 90 / Chipciu 13, Maxim 90+4), Muntenegru – Serbia 0-2 (Mitrović 18-pen., 81)
• 14 octombrie | România – Serbia 0-0Lituania – Muntenegru 1-4 (Baravykas 88 / Mugoša 10, 45+1-pen., Kopitović 35, Zorić 86)

Clasamentul grupei:

Serbia 4 2 2 0 5-2 8
Muntenegru 4 2 1 1 6-3 7
ROMÂNIA 4 1 3 0 4-3 6
Lituania 4 0 0 4 2-9 0

Programul următoarelor meciuri:

• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)

Despre formatul Ligii Națiunilor:

• Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).

• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.