Antrenamentul a durat o oră, timp în care staff-ul naționalei a pus la punct ultimele detalii tactice înaintea partidei de vineri.

Înaintea ședinței de pregătire, căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș, a asigurat la conferința de presă că „dubla” cu Armenia și Muntenegru este foarte importantă pentru el și pentru toți colegii săi: ”Cred că urmează două meciuri importante pentru noi, pentru moralul nostru. Ne dorim să terminăm campania asta bine, cu jocuri bune și victorii. Cu toții ne doream să fim în topul grupei, pe primele locuri. Nu am făcut o campanie foarte bună, dar acum trebuie să ne gândim la meciurile care vor urma, sperăm să reușim un joc bun și să câștigăm”.

La rândul său, selecționerul Christoph Daum a oferit declarații înaintea partidei cu Armenia de vineri:”Jucătorii noștri sunt bine pregătiți, au primit informații atât despre punctele tari, cât și despre punctele slabe ale Armeniei. Trebuie să luptăm în meciul de mâine și în cele ce urmează pentru a schimba imaginea echipei în ochii suporterilor. Sunt optimist că vom face un meci bun și dacă vom avea rezultate pozitive, atunci vom avea și fanii de partea noastră”.

Ședința de pregătire a jucătorilor noștri va fi urmată de cea a armenilor conduși din teren de vedeta lui Manchester United, Henrikh Mkhitaryan.

România – Armenia se joacă vineri, 1 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională. 

Pentru aceste două jocuri, selecționerul Christoph Daum a convocat următorii jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 44/0), Costel Pantilimon (Watford, 25/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)

Fundași: Bogdan Țîru (FC Viitorul, 2/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 47/0), Valerică Găman (Karabükspor, 13/1), Alin Toșca (Betis, 7/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 10/0), Romario Benzar (FCSB, 7/0), Steliano Filip (Dinamo, 7/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 1/0), Sergiu Hanca (Dinamo, 2/0)

Mijlocași: Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Răzvan Marin (Standard, 7/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 14/6), Mihai Pintilii (FCSB, 36/1), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 1/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0), Alexandru Maxim (Mainz, 27/1)

Atacanți: Andrei Ivan (FC Krasnodar, 5/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 28/4), Bogdan Stancu (Bursaspor, 50/14), Florin Andone (Deportivo, 15/1), Adrian Popa (Reading, 21/3)

Grupa E: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia, Kazahstan

► 4 septembrie 2016: Danemarca – Armenia 1-0 (Eriksen 17), Kazahstan – Polonia 2-2 (Khizhnichenko 51, 58 / Kapustka 9, Lewandowski 35-pen.), România – Muntenegru 1-1 (Popa 85 / Jovetić 87)

► 8 octombrie 2016: Armenia – România 0-5 (Stancu 4-pen., Popa 10, Marin 12, Stanciu 29, Chipciu 60), Muntenegru – Kazahstan 5-0 (Tomašević 24, N. Vukčević 59, Jovetić 64, Bećiraj 73, Savić 78), Polonia – Danemarca 3-2 (Lewandowski 20, 36-pen., 48 / Glik 49-autogol, Y. Poulsen 69)


► 11 octombrie 2016: Kazahstan – România 0-0Danemarca – Muntenegru 0-1 (Bećiraj 32), Polonia – Armenia 2-1 (Mkoyan 48-autogol, Lewandowski 90+5 / Pizzelli 50)

► 11 noiembrie 2016: Armenia – Muntenegru 3-2 (A. Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojašević 36, Jovetić 38), Danemarca – Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36, 90+2, Ankersen 78/ Suyumbayev 17), România – Polonia 0-3 (Grosicki 11, Lewandowski 83, 90+1-pen.)

► 26 martie 2017: Armenia – Kazahstan 2-0 (Mkhitaryan 73, Özbiliz 75), Muntenegru – Polonia 1-2 (Mugoša 63 / Lewandowski 40, Piszczek 82), România – Danemarca 0-0

► 10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca 1-3 (Kuat 76 / N. Jørgensen 27, Eriksen 51-pen., Dolberg 81), Muntenegru – Armenia 4-1 (Bećiraj 2, Jovetić 28, 54, 82 / Koryan 89), Polonia – România 3-1 (Lewandowski 29-pen., 57, 62-pen. / Stancu 77)

► 1 septembrie 2017: Kazahstan – Muntenegru (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45)

► 4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)

► 5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45)

► 8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)

Polonia 6 5 1 0 15-7 16
Muntenegru 6 3 1 2 14-7 10
Danemarca 6 3 1 2 10-6 10
ROMÂNIA 6 1 3 2 7-7 6
Armenia 6 2 0 4 7-14 6
Kazahstan 6 0 2 4 4-16 2