Cosmin Contra i-a avut la dispoziție pe toți cei 26 de jucători convocați, iar antrenamentul a durat aproximativ 90 de minute.

După acest antrenament, mijlocașul tricolorilor, Nicolae Stanciu, și selecționerul Cosmin Contra au susținut o conferință de presă la Casa Fotbalului.

"Se poate spune că suntem înaintea unui nou început, mă aștept doar la lucruri bune. Avem o generație bună, iar ceea ce contează este să ne schimbăm puțin mentalitatea pentru că așa putem face lucruri frumoase. Mă simt foarte bine, aveam nevoie de o schimbare la echipa de club, cei de la Praga îmi oferă încredere și sper să fiu în aceeași formă bună și la echipa națională. Atmosfera este plăcută la lot, sunt și jucător tineri pe care vrem să-i integrăm cât mai repede și, cu siguranță, rezultatele vor veni. Contează și rezultatele în aceste partide amicale, pentru că ne dorim să avem continuitate"
Nicolae Stanciu, mijlocaș România

"Cred că ne-am adaptat foarte bine la condițiile meteorlogice care sunt. Le-am și spus jucătorilor că e un exercițiu de motivație, de autodepășire de a te adapta la dificultățiile naturii. Vom fi puternici și vom încerca să câștigăm ambele meciuri. Am găsit soluții pentru a ne antrena foarte bine, azi pe Arena Națională, și la Petrolul, dar și pe teren sintetic acoperit, deci am avut condiții foarte bune. Răsplata jocului bun este victoria, deci vrem să obținem rezultate cât mai bune. Rezultatul contează, dar vreau să păstrăm aceeași exprimare în teren, iar atunci rezultatele vor veni și ele"
Cosmin Contra, selecționer România

Tricolorii pregătesc primele jocuri de pregătire din 2018, ei urmând să întâlnească reprezentativa Israelului, pe 24 martie, de la ora 20:00, în deplasare și duelul cu Suedia, de pe 27 martie, de la ora 21:30, care va avea loc la Craiova, pe stadionul "Ion Oblemenco".

Ambele meciuri vor fi transmise în direct pe PRO TV.

Pentru aceste prime jocuri ale anului, selecționerul Cosmin Contra mizează pe următorii jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 48/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Florin Niță (Sparta Praga, 1/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 10/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 1/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 12/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 23/0), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 31/0), Alin Toșca (Benevento, 10/0), Ionuț Nedelcearu (UFA, 0/0), Nicușor Bancu (CS U Craiova, 1/0)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 40/1), Răzvan Marin (Standard Liege, 9/1), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 0/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 19/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 32/4), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 4/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 0/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 23/5), Dennis Man (FCSB, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 13/1), Alexandru Mitriță (CS U Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 8/4)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 21/6), George Țucudean (CFR Cluj, 2/0)