Marți, Alexandru MAXIM a evoluat timp de 72 de minute în victoria lui VfB Stuttgart pe terenul lui Hamburg, scor 1-0, în etapa 16 din Bundesliga. Mijlocașul român a avut o evoluție bună, reușind să dea și pasa decisivă la unicul gol al partidei. Cu acest succes, șvabii au părăsit momentan zona retrogradării.
 
Florin GARDOȘ a fost titular în partida Sheffield United – Southampton 1-0 din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei. Fundașul român nu a putut împiedica eliminarea echipei sale din competiție, iar în ultimul minut de joc a primit cartonașul roșu pentru un fault dur (foto).
 
Gabriel TORJE și Bogdan STANCU au evoluat amândoi în duelul Genclerbirligi Konyaspor 2-0 din Cupa Turciei. Mijlocașul lui Konyaspor a fost titular și a fost înlocuit în minutul 68 de bulgarul Rangelov, în timp ce atacantul lui Genclerbirligi a intrat pe teren în minutul 76, când scorul era deja 2-0 în favoarea echipei sale.
 
Miercuri, Dorin GOIAN a fost integralist în meciul Panthrakikos – Asteras 1-1, din etapa 14 a campionatului Greciei. Fundașul român a reușit să egaleze, în minutul 31, dar nu printr-o lovitură de cap, așa cum a mai făcut-o, ci printr-un șut de excepție cu stângul, de la 25 de metri.
 

VEZI AICI VIDEO CU REUȘITA LUI GOIAN (de la sec. 20)

 
Vlad CHIRICHEȘ a fost integralist în victoria lui Tottenham din ”sferturile” Cupei Ligii Angliei contra lui Newcastle, scor 4-0. Românul a fost folosit ca fundaș dreapta și a avut o evoluție apreciată, fiind chiar aproape să înscrie cu un șut din afara careului. În semifinalele competiției, Tottenham o va întâlni în dublă manșă, pe 20 și 27 ianuarie, pe Sheffield United. În cealaltă semifinală, Liverpool va juca împotriva lui Chelsea.