Numit joi în funcția de selecționer al reprezentativei României, Christoph Daum a inspectat duminică Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, locul unde tricolorii vor pregăti campania de calificare la Campionatul Mondial.

Antrenorul german a verificat terenurile de antrenament și facilitățile oferite de hotelul din cadrul complexului aflat în Mogoșoaia. În urma acestei vizite în care l-a avut alături pe noul membru al staff-ului său, antrenorul secund Rudi Verkempinck, Christoph Daum va pune la punct planul pentru primul cantonament al tricolorilor. Aceștia se vor reuni pe 29 august pentru a pregăti jocul cu Muntenegru, din 4 septembrie, din preliminariile Campionatului Mondial 2018. Partida se va disputa pe Cluj Arena.

Noul antrenor al echipei naționale s-a deplasat apoi și la Centrul Național de Fotbal Buftea, unde a putut vedea condițiile pe care le au la dispoziție naționalele de tineret și juniori ale României.