”Anihilați-l!”, titra ProSport cu o zi înaintea partidei cu Portugalia. Ziariștii se refereau, desigur, la Luis Figo, Balonul de Aur din 2000, jucătorul care marcase la București, în preliminarii. Și ”tricolorii” și-au făcut treaba, l-au blocat pe șeptarul lusitanilor, dar, undeva în prelungirile partidei, apărarea noastră l-a scăpat din marcaj pe Costinha, care, profitând de ieșirea lui Stelea, a marcat unicul gol al jocului.
Foto: Niculae Profir
”94 de minute de neputință și o secundă de ghinion”, scria ProSport după rezultatul care transforma ultima partidă din grupă a ”tricolorilor”, cea cu Anglia, într-una pe viață și pe moarte. ”Să fim dezamăgiți, dar nu și foarte aspri”, scria și Ovidiu Ioanițoaia, anticipând o posibilă calificare contra englezilor.
Echipa României din meciul contra Portugaliei:
Stelea – Contra, Popescu, Filipescu, Chivu – Petrescu (64 Fl. Petre), Gâlcă, Hagi (cpt.), D. Munteanu – Moldovan (78 Roșu), Ad. Ilie (69 Ganea)
Vizita unui campion
Înaintea disputei cu lusitanii, ”tricolorii” au avut un oaspete-surpriză în cantonamentul lor. Eddie Merckx, unul dintre cei mai mari cicliști ai lumii, cu 5 Tuturi ale Franței câștigate, i-a vizitat pe jucătorii României.
”Am auzit despre mulți dintre jucătorii echipei voastre care au realizat lucruri frumoase în campionatele din Anglia, Spania și Italia. În calitate de suporter al lui Anderlecht, l-am prețuit pe Selymes”, spunea Eddie Merckx. Fostul mare ciclist a primit din partea selecționerului Emeric Ienei un tricou galben al echipei naționale. ”Toujours jaune”, adică ”întotdeauna galben”, a comentat cel care în carieră a ajuns de 5 ori în galben la Paris.
Fără Hagi cu Anglia
Pe lângă rezultatul nefavorabil din meciul cu Portugalia, românii mai aveau un motiv de dezamăgire. Hagi încasase al doilea cartonaș galben al turneului și urma să absenteze în partida decisivă cu Anglia.
Clasamentul grupei înaintea rundei a III-a
1. Portugalia | 2 | 2 | 0 | 0 | 4-2 | 6 |
2. Anglia | 2 | 1 | 0 | 1 | 3-3 | 3 |
3-4. România | 2 | 0 | 1 | 1 | 1-2 | 1 |
Germania | 2 | 0 | 1 | 1 | 1-2 | 1 |