Prima victorie în oficiale cu Ungaria, 2-0 pe 5 iunie 1999, cu Hagi revenit în tricoul echipei naționale deși își anunțase retragerea cu un an în urmă, a fost urmată de un succes, pe teren propriu, 4-0 cu Azerbaijan. 
 
Foto: Niculae Profir
 
Și venise vremea revanșei cu Slovacia, care îi încurcase pe ”tricolori” pe ”Lia Manoliu”, 0-0. Momentul era prielnic. Înaintea partidei de la Bratislava, toată lumea primise șocată vestea că Portugalia a remizat la Baku, 1-1, egalând în prelungiri prin Luis Figo. O victorie în Slovacia, iar România redevedea liderul grupei și principala favorită la calificarea la EURO 2000!
 
Pe 4 septembrie 1999, cu Hagi din nou pe teren, România a defilat la Bratislava, câștigând cu 5-1, și provocând titluri de prima pagină precum ”Le-am dat o palmă de goluri!” (ProSport) și un nou salut al suporterilor, cu toate degetele de la o mână ridicate. Golurile lui Adi Ilie, Hagi, Ciobotariu și Moldovan (două) i-au făcut pe fani să fredoneze refrenul piesei ”Mambo number 5”. România avea, în acel moment, și varianta egalului, pe teren propriu, cu Portugalia. 
 

VIDEO: SLOVACIA – ROMÂNIA 1-5 (04.09.1999)

 
”Acum 34 de ani, când prima ursitoare i-a oferit lui Hagi harul, cea de-a doua a completat-o, dându-i niște prieteni adevărați, pentru ca talentul să nu se piardă în singurătate. Acestea sunt celelalte numere ale echipei naționale a României” (Cătălin Tolontan, 6 septembrie 1999)
 

”Punct ochit, punct lovit”:
Hagi – Figo 1-1

 
De o remiză aveau nevoie ”tricolorii” cu Portugalia, și au obținut-o! Ultimul joc din grupă, în Liechtenstein, era doar o formalitate. O națiune întreagă a sărbătorit, pe 8 septembrie 1999, punctul obținut în fața unui stadion Steaua plin care a calificat România la EURO 2000!
 
Meciul a fost decis de golurile jucătorilor reprezentativi din cele două tabere. Mai întâi, Hagi a deschis scorul printr-o lovitură de cap, execuție mai puțin obișnuită pentru el, care a fost, de altfel, și ultima sa reușită în tricoul echipei naționale. Figo a egalat dintr-o lovitură liberă pe care a plasat-o în vinclul porții apărate de Stelea. ”Punct ochit, punct lovit”, scria ProSport pe prima pagină, sub un cuvânt pe care suporterii l-au așteptat încă de la începutul campaniei: ”CALIFICARE!”.
 

VIDEO: ROMÂNIA – PORTUGALIA 1-1 (08.09.1999)

 
Clasamentul final al grupei
 
1. ROMÂNIA 10 7 3 0 25-3 24
2. Portugalia* 10 7 2 1 32-4 23
3. Slovacia 10 5 2 3 12-9 17
4. Ungaria 10 3 3 4 14-10 12
5. Azerbaijan 10 1 1 8 6-26 4
6. Liechtenstein 10 1 1 8 2-39 4
 
*Portugalia, în calitate de cea mai bună echipă clasată pe locurile secunde, s-a calificat direct la EURO 2000