La inițiativa fanilor, propunem ca la intonarea imnului să ducem toți mâna la inimă! Fotbaliști, antrenori, suporteri, jandarmi, copii și bătrâni, acasă, la muncă sau pe stadion, când se aude imnul, să arătăm că suntem o țară!
 
Inițiativa este prezentată și pe prima pagină a programului de meci, care va fi distribuit GRATUIT tuturor suporterilor prezenți sâmbătă, 11 octombrie, pe Arena Națională, la meciul cu Ungaria. 
 
Revista prezintă, printre multe alte subiecte, un istoric al duelurilor cu maghiarii, imagini unice din confruntările directe și interviuri exclusive cu personalități din lumea fotbalului pentru care un meci ROMÂNIA – UNGARIA are o mare însemnătate. Plus un concurs pe care fanii prezenți la meci nu trebuie să îl rateze!